Matematicianul de renume Ovidiu Țino s-a născut la Constanța, la 10 mai 1881, într-o familie modestă. A urmat clasele primare la Măcin (Tulcea) și, apoi, gimnaziul și cursul superior la Liceul „Nicolae Bălcescu”, din Brăila. Absolvă Facultatea de Științe la Focșani, București, după care este profesor de matematici la Focșani, București și decan la Timișoara. Ovidiu Țino și-a trecut teza de doctor în Matematici, în 1924, la Universitatea din București, în fața unei comisii prezidată de Gheorghe Țițeica și având ca membri pe Anton Davidoglu și Dimitrie Pompeiu.
Deși matematician, Ovidiu Țino a scris versuri pe care le-a publicat cu pseudonimul Ada Crin și le-a adunat în câteva volume:
- „În amurg” (1934)
- „Între noapte și lumină” (1937)
- „Cea din urmă veghe” (1938).
Personalitatea poetului matematician Ovidiu Țino este veșnicită în volumul III al „Istoriei Matematicii din România” și în „Prezențe brăilene în spiritualitatea românească”.
Propune un un sonet inedit-comunicat de avocatul liberal Țino, cunoscut om de cultură și nepot al poetului – „Te-aștept”, care a fost scris când poetul orbise și aștepta trecerea în lumea umbrelor (1959), cu sufletul împăcat de menirea sa astrală pe acest plai dunărean.
Mai grea îmi pare astăzi așteptarea,
Aștept în van și glasu-ți să răsune…
Rănitul dor tristeții mă supune,
Iar ochii mei nu mai scrutează zarea…
La orizont un palid soare-apune,
E-atât de tristă astăzi înnoptarea!
Nu-i pot găsi în cântec alinarea…
Arată-te în prag Minune!
Mă-mbată cu privirea-ți zâmbitoare.
Iar stinsă-a vremii grea înrăurire.
Mi-aprinde ochii-a dragostei dogoare…
O, tu, fermecătoare în iubire.
Zorește clipa, când tristețea-mi moare.
Alungă-ți azi izvorul de mâhnire…
Sursă articol: „Arhivele cerului” de Aurel M. Buricea
Editura Danubiu – 2001–