Nu întâmplător, controlul drumului Brăilei a făcut obiectul unor insistente negocieri, însoţite uneori de confruntări militare între domnii Ţării Româneşti, stăpânitorii lui, şi regii Ungariei, toţi tinzând să-şi asigure măcar statutul de co-beneficiari.
Se înregistrau plecate spre Braşov – 3193 poveri de crap, 539 poveri morun ( locul I pe ţară), scrumbii, icre negre – 12 poveri.
Un act oficial otoman din 15 aprilie 1520, scria despre cele 70-80 de corăbii ce plecau spre Ibrail cu mărfuri la schimb, şi tributul Munteniei către Sultan ( grâne, brânză, animale ) se încărca tot aici.
Se aduceau ţesături fine şi scumpe (camelotul, brocarduri, belacoase), postavuri lombarde, fructe, covoare, tămâie, bumbac, mirodenii şi coloniale, săbii şi junghere de Damasc, oglinzi, cristaluri şi giuvaeruri veneţiene, în special pentru zona de dincolo de munţi, la schimb, corăbiile erau pline cu morun, crap, somn, icre, cereale, carne, oi, cai şi sare.
BRĂILA – RAIA
Pe 30 octombrie 1540 – turcii ocupă Brăila ( în timpul domniei lui Radu Paisie ), completând veriga comercială lipsă; se începe construcţia cetăţii ( arcem muro), se ridică geamii şi meceturi.
Raportul polonezului N. Sieniawsky din oct. 1540, scria : „În ţara transalpină a muntenilor, de partea aceea a Dunării, sultanul a luat o cetate mare şi bogată anume Brailam, a supus-o stăpânirii sale şi a început a construi o 
cetate de zid”.
Portulanele (hărţile) sunt tot mai exacte, Fr. Rosseli notează Brailano ( în 1550 ), Andreea Vavassore – Brelago (la 1520), Chronographiile lui Reicherstorffer, din 1541, spun de : „două cetăţi întărite, privind una spre Ţara Românească şi una spre Moldova, Brăila şi Galatzi, aşezate la malul Dunării, printr-o armonioasă hărăzire a naturii”. Se înfiinţează Mitropolia Proilaviei – cu autoritate pe toată Dunărea şi în Dobrogea, în port se construiesc magazii, negustorii sunt de toate naţiile, Ibrail devine chelerul `Stambulului vama era diferenţiată. Din Transilvania se aducea postav ( bobu kebesi ), oţel sau săpun, din Creta vinuri – misket, mervazi şi benefşe, de la Vidin unelte sau stofe.
Cetatea domina promontoriul, cu trei rânduri de ziduri şi un parapet de pământ şi lemn dotat cu 7 bastioane şi 200 de tunuri, pe sub pământ un sistem de hrube pietruite duceau la Dunăre – foto 5 (850 de galerii au fost astupate în 1960). Brăila poartă de fapt în adâncuri urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării. Garnizoana avea 2500 ieniceri, la război mai soseau 8000 de militari. Oraşul se afla în afara cetăţii, era mare şi bine construit, casele erau spaţioase.
Brăila devine loc de refugiu fiscal, Nazârul răspundea de Flotilă şi de agenţi, Cadiul judeca după şeriat (legea sfântă), toate pricinile ivite în „cazaua”sa, creştinii putând să se judece separat, la sosirea corăbiilor – darsene, tumbaze, dalmatine, levantine sau mahone, aşteptau paşale şi gelei, toţi voiau să cumpere pe kelipir, bucuroşi de sifte (saftea), în daraveri (afaceri) norocoase. Pentru toate „marafeturile”, pleacă la Stambul bogăţiile ţării, aceasta era gelepirea cea nouă – despre care povesteşte şi Hugas Ingigian, în „Geografia” din anul 1800.
Ibrail devine şi centru meşteşugăresc, apar ateliere orânduite pe isnafuri (bresle) : cojocari, marangozi, actari (băcani) sau binigii (zidari) ; la chefuri se auzeau numai manele cântate de arfoniste, agemoglanii (copii răpiţi) îmbrăcaţi cu ceacşâri, libadea şi fes, serveau tantururi (tăvi) cu dulciuri preparate de cichirigii (cofetari).
Cheler = cămară/magazie
VA URMA