Aflat la zona de intersecţie a celor trei provincii, pe o terasă, cu platformă şi un cheu natural, cu adâncimi favorabile, portul Brăila este ultimul loc de acostare al navelor maritime, căpitanul austriac Lanterer este impresionat în anul 1774 de numărul mare de corăbii staţionate la Ibrail, povestea că în port se exportau : cereale, brânză, carne sau sare; zilnic erau 24 de corăbii cu două şi trei catarge, piloţii erau români sau turci, guvernatorul (muhafizul) oraşului era Aly Paşa (fratele răposatului mare vizir Mehmet Paşa). Tranzacţiile cu grâu se fac aici, kila de Brăila are 11 kilograme turceşti, Ţara Românească livrează lemn pentru atelierul naval, unde se construiesc dubase (vase de fluviu). Viaţa economică a târgului este descrisă şi de secretarul voievodului Al. Ipsilanti la 1780, se construieşte un vas de război cu tunuri – Galionul, pentru paza Dunării muntene, dar în august 1783, oraşul este lovit de ciumă.
În ianuarie 1785, aici se depozitează lemn, pentru construirea unui pod pe Dunăre, la Hârşova sau Silistra.
Exploratorul austriac al Dunării, sublocotenent Mihanovicz, scrie la 20 iulie 1783 : „ Brăila este un oraş mare, prevăzut cu cetate tare, unde pe lângă multe corăbii de fluviu, se văd şi primele vase de mare; în oraş locuiesc turci, români, greci, evrei şi alţii”. În 1791, ofiţerul austriac Johan von Vermati întocmeşte un plan al cetăţii (foto 7)
Cu toate atacurile ruşilor şi a molimelor viaţa merge înainte, după Hrisovul porţii pentru corăbiile ţărei de a umbla pe apa Dunărei, se construiesc corăbii şi vase mici, se înfiinţează serviciul de poştă regulat cu 60 de cai, iar preţul grâului în Europa de Est se stabileşte după „chila de Brăila”.
Armeanul Hugas Ingigian, în lucrarea „Geografia celor 4 părţi a lumei”, descrie că …turcii care se găseau la Brăila, cumpărau pentru trebuinţele lor o mulţime de vite.
După trei ani de conducere rusească, în 1812, stăpânirea revine turcilor, Ţara Românească continuă exportul de grâu, furnituri, sare, peşte, icresau piei de vită prin portul dunărean, magaziile din port sunt pline, Paşa de Brăila se îmbogăţeşte, creând un monopol, dar după reclamaţii numeroase, va fi executat (august 1813).
Sosesc în oraş greci din insulele Ionice (1815), guvernator este Ibrahim-paşa, se construiesc nave pentru flotila otomană, vameşul portului era Kaikcizade Husein.
Prin actul de la Buyuk – Dere (mai 1818), se stabileşte ca mărfurile să fie transportate de propietari, pentru Ţara Românească la Brăila (foto 8) unde se face plata pe loc, în numerar.
Brăila PORT LIBER
Garnizoana cu 8000 de ostaşi, 278 tunuri şi 28 de şalupe canoniere, este atacată de puternica armată rusă (foto 9), astfel că pe 17 iunie 1828 oraşul este eliberat definitiv, se începe o nouă perioadă administrativă, comercială şi de dezvoltare a oraşului-port.
Coordonarea legislativă este condusă de generalul P.D. Kiseleff, Ocârmuitorul Judeţului este I. Slătineanu iar primar C. Hargi, aceştia împreună cu căpitanul baron R. de Berroczyn întocmesc planul de sistematizare.
Momentul cheie a fost – Tratatul de la Adrianopol, în schimb era nevoie de modernizarea vieţii juridice, creearea de noi legi comerciale. Primul stat care a integrat comerţul românesc în sistemul capitalist mondial a fost Anglia.
Era nevoie de un organism care să controleze traficul, mărfurile, problemele sanitare, operaţiunile de încărcare-descărcare sau achitarea de taxe.
Creşte traficul (foto 10), în anul 1831 intră 110 vase, anul următor – 480 vase.
Ia fiinţă Căpitănia portului (anul 1832) – cu rol de dirijare a transportului fluvial, iluminatul era asigurat de felinare pe stâlpi, se începe construirea şantierului naval şi a magaziilor, se introduc tulumbe de la Odesa împotriva incendiilor, numărul corăbiilor ancorate în schelă creşte, majoritatea sunt greceşti (deja 34 de greci erau stabiliţi în oraş) ; aici se păstrează grâul şi furajele pentru armata rusă.
VA URMA