La 1 aprilie 1846, Bibescu Vodă aprobă funcţionarea Bancii Filemborice (de comerţ ), consiliul de efori este condus de Nicolae Armelinos.
Negustorul austriac Spiridon Copceovici, donează portului corabia „Hector”, cu 2 catarge şi 6 tunuri ...ca să dea cele douîzeci şi unu de tunuri de zilele aniversale. Corabia împreună cu şalupă canonieră vor asigura ordinea la malul Dunării.
Marinarii participă la evenimentele anului 1848, în port se trag proiectile de tun, Proclamaţia şi Constituţia din 20 iunie 1848, sunt sărbătorite şi în port, şalupa canonieră şi corabia oraşului, …au salutat această ţirimonie cu 101 salve ridicând şi steagul tricolor.
Dar în luna august, Rifat Paşa pătrunde cu trupele otomane în Brăila, pentru a suprima revoltele, în port apar două bastimente înarmate, având la bord circa două mii de militari. După anul 1850, locurile de amplasare la mal a pontoanelor erau tot mai solicitate, ca şi cererile pentru locuri de reparat vase (foto 16) – N. Caraduma ( 2 aug. 1850), N. Maltezi, meşter calafat (20 apr. 1851), Ghe. Kotaras, reparator şi calafatciu ( iun. 1856).
Dimitrie Golescu este noul administrator, căpitan de port – C. Băiescu, oraşul se măreşte (foto 17), ruşii sunt „cazaţi”din nou cu ocazia Războiului Crimeii (1853), care duce la scăderea activităţii în port (aliaţii blochează gurile Dunării), dar şi la întreruperea procesului de organizare a Flotilei, navele fiind încorporate în forţele ruse, iar după înfrângerea acestora vin austriecii şi turcii.
Se atestă documentar începerea construirii cheului – …să se facă şi un chei care să contribuiască atât pentru comunicaţii, cât şi pentru poposirea vaselor plutitoare…
În port apar debarcadere aparţinând agenţiilor străine, iluminatul se face cu 6 lămpi cu ulei, la cheu se lucrează cu piatră cubică, conform proiectului ing. Cuznovschi, primarul C. Berlescu controlând des lucrările, linia telegrafică ajunge la Bucureşti, căpitanul portului era N. Filodor (ce va conduce timp de 10 ani).
Între 1830 – 1860, datorită regimului de porto-franco, 80 % din comerţul exterior trecea prin acest sector. Fenomenul era anticipat şi specificat în importante lucrări :
- „Fără Dunărea liberă nu poate exista România” – George Bariţiu
- „Noţiuni statistice asupra Moldovei” – Nicolae Şuţu, 1849
Mai târziu în lucrarea – „Lumea românească la 1900” – Ion Bulei, Editura Eminescu,1984, unde confirmă rolul portului dunărean.
Se inaugurează o linie maritimă de călători şi poştă, proprietate a Societăţii franceze de navigaţie „Mesageri Imperial”, ce acţionează cu navele „Pericles II” ( 160 tone ) şi „Pharamonde” ( de 186 tone – eşuat în august 1856 în port ). Din martie 1858 vin navele „Balkan”( 258 tone ) şi din august nava „Taurus”( 298 tone ).
Pe 30 ianuarie 1857 ia fiinţă Societatea de asigurări „Înaintarea Comerţului” – ce asigura mărfurile pe Dunăre (majoritatea exportate), preotul Anastasie R. Brăileanu publică foaia periodică Preţu curent – ce cuprindea preţurile produselor pe piaţă şi mişcarea vaselor în port (1489 vase tot anul 1857).
Apar societăţile de asigurări „Danubiul”, „Înaintarea Comerţului” şi „Concordia”- pentru cereale şi mărfuri exportate pe Dunăre, în 1859 trec prin port peste 2000 de vase, greceşti, turceşti sau britanice, controlate de cele 4 consulate şi 11 agenţii străine (1876), muncitorii sunt numeroşi dar şi bine organizaţi, astfel că în 1868 prima grevă din ţară are loc în portul Brăila. Ostrovul Surinul rămâne ca foburg[1] al oraşului, cu aprobarea Ministerului de Interne.
Anul următor au intrat cu marfă 2152 de vase, din care 952 greceşti, 415 otomane, 174 englezeşti, 138 din Sardinia, 117 din insulele Ionice, 112 româneşti, 86 austriece, 19 ruseşti etc.
[1] Foburg = cartier/ parte al oraşului
VA URMA