Inaugurarea cursei Brăila-Galaţi cu vasul „România” are loc pe 16 iul. 1871, anul următor se finalizează cheul portului, ocazie marcată prin baterea unei medalii comemorative ( totuşi lucrările continuă), taxele creac, plata de cheiaj este 20 bani/tonă.
Este instalată Mira hidrometrică ( anul 1874 ), începe avizarea cotelor apelor Dunării, art. 112 din legea vămilor (15 iun. 1874) prevedea înfiinţarea de antrepozite pentru mărfurile străine în porturile fluviale.
Cele trei porto-franco, Brăila, Galaţi şi Ismail îşi încetează activitatea la 1 iunie 1876, prin crearea de antrepozite, aplicarea legii amânându-se până la 1 ian. 1880 şi încă zece ani.
Vremuri grele, începe războiul, toate mişcările sunt tot la malul Dunării, otomanii continuă bombardarea porturilor româneşti, portul Brăila în 24 martie, 28 aprilie, 3 şi 6 mai. Se execută fortificarea malului şi amenajarea redutelor pentru bateriile de artilerie ruseşti. Pe 29 aprilie/11 mai, nave turceşti încearcă ieşirea de pe braţul Măcin, dar se retrag datorită focului bateriilor ruseşti amplasate în Brăila. În urma unui puternic bombardament rusesc, canoniera otomană „Luftu Celil” ( Barabafta – foto 15) de 61 de metri, 2540 tone, cu 4 tunuri şi 140 de marinari este scufundată în faţa Brăilei. Urmează scufundarea monitorului „Seyfi” de către şalupa torpiloare „Rândunica” în colaborare ruso-română, pe braţul Măcin la km. 6
Pe 9 iunie, la km 165 (Brăila-Galaţi), armata rusă amplasează un pod de vase, Brăila rămâne important centru pentru depozite, aprovizionare şi spitale, populaţia sprijină efortul de război cu animale, trăsuri, alimente.
Trecerea spre Dobrogea are loc pe 28 nov. 1878, trupele în frunte cu domnitorul Carol, se deplasează prin oraşul-port aflat în mare sărbătoare, urmează deplasarea către malul Dunării, unde pregătirile pentru îmbarcarea şi transbordarea trupelor sunt gata, navele au arborat marele pavoaz.
În urmă cu o lună ( 13 oct. 1878 ) domnitorul aproba noua denumire a străzii Portului cu Calea Dobrogei.
La ora 12, conducerea statului, autorităţile oraşului şi reprezentanţii companiilor de navigaţie străine, se urcă pe vasul „Ştefan cel Mare”, timp în care pe malul dobrogean, la Ghecet, cetăţenii aşteaptă cu emoţie momentul reântregirii.
Se înfiinţează Serviciul Hidraulic (1879) – având ca sarcini amenajarea şenalului navigabil, înlăturarea obstacolelor, semnalizarea şenalului.
Portul este delimitat, de la Lânării ( capătul blv. Dorobanţi) până la cărămidării – debarcader Ghecet, limite stabilite de comisia condusă de lt.col I. Murgescu – inspectorul porturilor şi ing. Şt. Hepites.
Căpitănia se subordonează Inspectoratului General al Navigaţiei şi Porturilor (IGNP ), ce funcţiona la Galaţi. Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 5738 /febr. 1880, către Vama Brăila cuprinde Legea porturilor-france, aplicate de la 1 martie, apoi Legea din 18 febr. 1883 suprimă privilegiu de port-franc pe 1 aprilie, prin crearea serviciului de docuri şi antrepozite prioritară exigenţelor exportului de cereale. Deputatul de Brăila M. Kogălniceanu a fost tot timpul împotriva desfiinţării portului franc.
Liniile ferate au fost construite în anul 1881 de Societatea Căilor Ferate Române, pentru Primărie[1], Şinele cu profil normal, erau aşezate prin mijlocul străzilor Portului, Samsarilor, Misitiilor, Mare şi Productelor, printre magaziile din port, folosite de comercianţii de cereale în schimbul taxelor percepute, aveau lungimea de 5372 m. Era vremea când „Uriaşul din Port” – Codin, descris de P. Istrati făcea legea printre hamali şi vagabonzi. Din rapoarte reiese că brăilenii se ocupau de „munca pământului, comerciul de cereale cât şi facerea de vase de navigaţie fluvială”. Şi pescuitul în bălţile Corotişca, Paiul, Şerban, Scurtu şi Ursu, canalul Filipoiu rămâne ca parte a economiei portului.
[1] Conform actului de transacţiune autentificat la Tribunalul Brăila cu nr. 4458/22 oct.1879 semnat de Radu S. Campiniu şi reprezentantul societăţii I. Negulescu
VA URMA