(Imagini din arhiva personală PETRE MARAVELA)
Din 1949 salariaţii portului purtau uniforme – haina bleumarin, pantaloni albi, cămaşă albă, cravată neagră.
Activităţile în port au fost tot timpul numeroase şi diverse :
¤ Contabilitate ( radieri, înscrieri, casări, dezmembrări, înmatriculări )
¤ Ordine în port ( acostări, verificări documente, aruncarea de reziduri, pescuit, măsuri sanitare )
¤ Supravegherea aplicării Regulamentelor de navigaţie ( pavilioane, acostări, încărcări-descărcări, semnalizări )
¤ Evidenţa marinarilor
¤ Recensământul maritim şi fluvial
¤ Supravegherea lucrărilor
¤ Sondarea şi afişarea zilnică a cotelor
¤ Acordarea de ajutor ( naufragiu, avarii, incendii )
¤ Întreţinerea malului, clădirilor şi cheului
¤ Inspecţii şi rapoarte
În plus, pe timpul războiului se adăugau atribuţiile adecvate – rechiziţionări de nave, ambarcări de materiale speciale, depozitarea de armament şi muniţii etc.
Întregul secol XX a fost plin de evenimente, în special pe timpul celor două conflagraţii mondiale, în asemenea situaţii căpitanul de port era şi comandantul militar al zonei, avea calitatea de ofiţer public şi arbitrul în acţiuni maritime.
Portul Brăila a beneficiat de cei mai buni ofiţeri de marină – căpitani de port, după 1946 aceştia sunt civili şi în general inspectori de navigaţie. Funcţiona Biroul de siguranţă Brăila-port, Consiliul comunal pusese taxa de 1 leu/ vagon pentru întreţinerea agenţilor.
În anul 1951, Decretul nr. 30 trimite căpităniile de port în subordinea Direcţiei generale a Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor.
Gândiţi-vă pe unde a circulat Arhiva acestor instituţii în perioada 1920 – 1960, din care noi dorim cât mai multe date şi informaţii.
Personalul navigant înregistrat – 1610 (ambarcaţi – 1057, debarcaţi – 526, CLC – 6, căpitani fluviali – 68 ), aveau la dispoziţie pentru relaxare clubul „ 7 Noiembrie” de pe str. Danubiului nr. 12 (o frumoasă clădire – azi sediul de bancă).
În anul 1952, au intrat 677 nave (418 din aval, 259 din amonte ) cu o capacitate de 282.000 tone metrice, pasageri debarcaţi – 16.850, salariaţii căpităniei – 18, în documente figurau societăţile de navigaţie : SDGP (sovietică), CSPD (cehoslovacă), SFND (franceză), MSzHR (ungară), St,UH şi SRT (româneşti) .[1]
După naţionalizarea din 1948 a celor 11 firme particulare din domeniul naval se înfiinţează:
– „Şantierul naval Viitorul”[2] (zona vadul Spitalului – vadul Stâna), cu preluarea în 1956 a utilajelor Ş.N. Neptun din Galaţi – constructor al D.B. nr. 11 – 14, şalupe militare, navele bază : Jiul, Tismana şi Ialomiţa, alte nave comerciale.
– Ş.N. „Ghecet” ( fraţii Alexici ), profilat pe construcţii şi reparaţii de nave mici ( drăgi, pontoane, şlepuri pentru transportat stuful din deltă.
– Ş.N. „1 Mai” în amonte de oraş, care preia cala de la Regimentul de Pontonieri, devenind Arsenalul Marinei Militare.
Pe 10 ian. 1949 în Şantierul naval este adus iahtul „Luceafărul”, i se taie ce
le două catarge (pentru o trecere eventuală pe sub podul Cernavoda), este rebotezat „Libertatea”.
[1] Dosar căpitănie Nr. 15/1952
[2] Propietatea lui Cinstantin Teofil şi fiul din 1916
VA URMA