Ştiu că nu sună foarte bine cuvintele shaorma şi vegetariană în aceeaşi propoziţie, însă această reţetă este o delicatesă mult mai sănătoasă decât cea originală preparată cu carne.
Pentru una cu „de toate” ai nevoie :
- 200 gr linte verde
- 150 gr nucă macinată
- 1 linguriţă oregano uscat
- 1 linguriţă chimion
- 1/2 linguriţă chilli
- 1 lingură ulei de măsline
- 2 linguri apă
- 1 ardei kapia, tăiat felii
- 3-4 frunze de salată verde
- 300 gr roşii cherry (sau normale)
- 3 cepe verzi (sau 1 roșie)
- 3-4 castraveţi muraţi
- sos de ardei iute (opțional)
- maioneză vegană din tofu
- lipii libaneze
Preparare:
Pasul 1: Preîncălzeşte cuptorul.
Pasul 2: Fierbe lintea într-un vas cu capac. Între timp pune coală de copt în tavă şi întinde nuca măcinată în strat uniform şi pune-o la cuptor 10 minute cât să se rumenească puţin.
Pasul 3: În alt vas pune la călit în 1 lingură de ulei de măsline cu 1 lingură de apă, ardeiul kapia feliat. Lasă-l pe foc, amestecând din când în când, până se înmoaie şi se rumeneşte puţin.
Pasul 4: În timpul în care se fierbe lintea, taie legumele: roşiile cubuleţe, castraveţii muraţi rondele, ceapă verde rondele sau cea roşie feliuţe.
Pasul 5: Când lintea este gata, stoarce-o şi pune-o în robotul de bucătărie. Peste adaugă : nuca rumenită, 2 linguri apă, 2 linguri ulei de măsline, oregano, chimion, chili, sare. Nu zdrobi de tot lintea, încearcă să îi păstrezi puţin textura.
Pasul 7: Acum adăugăm ingredientele pe lipie începând cu amestecul de linte, ardei căliţi, roşiile, castraveţii, ceapa, maioneza vegană, ceapa verde şi împachetezi. Ori dacă vrei sa serveşti această reţetă pui fiecare grupă de ingrediente în câte un bol şi fiecare se serveşte după gust.
Poftă bună!