AUREL M. BURICEA
ZAPEZI – ETERNE
Pe-un munte ros de mahnire
Stam singur , puternic , neclintit ,
Fumul suia ca-ntr- manastire
Pe ziduri prabusite-n zenit
– –
Prin vai pustii secase izvorul
Si clocoteau nisipuri curgatoare
Din legea unde-si luase zborul
Acvila spre un apus de soare
– –
Amurguri imi treceau pe frunte
Sudoarea rece a veacului apus
Era tarziu si-n piscuri carunte
tarii aveam ceva de spus :
– –
La hotarul dintre camp si cer
Un puls de haos in trupul meu
Din ochiul nascator batea stingher
C-o raza arcuita-n curcubeu
– –
Vedeam si nu mai aveam vedere
Eram zapezi eterne cu inima in ger
Iar gandu -mi era si vorba si durere
Incat urcam cu muntele spre cer