Situtat într-un amplasament dintr-o zonă arhicunoscută a Capitalei, Muzeul Simu, inaugurat în anul 1910, a dispărut după o existenţă de 50 de ani, în urma unei „sistematizări socialiste” care l-a avut în vedere.
Măreţul edificiu, construit în stil ionic, a fost donat statului în anul 1927 de către fondatorul său, Anastase Simu, împreună cu nepreţuitele sale colecţii de artă strânse pe parcursul unei vieţi, spre a deveni astăzi un ilustru necunoscut…
Două cărţi poştale ilustrate se constituie în pretext de a readuce în memorie MUZEUL, COLECŢIA şi NUMELE celui care a fost unul dintre cei mai de seamă cunoscători şi colecţionari de opere de artă pe care i-a avut ţara noastră, după cum vom constata.
Omul de vastă cultură, Anastase Simu (n. 25.03.1854-m. 28.02.1935) absolvă Şcoala Reală în oraşul natal Brăila (1871), Institutul Teresianum din Viena (1875), obţine licenţa în drept la Universitatea din Paris (1878) şi doctoratul în ştiinţe politice şi administrative „cu mare distincţiune” la Universitatea din Bruxelles (1880). Deţine în Brăila funcţii juridice la tribunal, apoi în baroul avocaţilor, până în anul 1888, după care se stabileşte definitiv în Capitală. A fost deputat în parlamentul ţării în legislaturile din 1888-1891 şi 1899, de mai multe ori raportor şi chestor alCamerei; a ocupat funcţii în instituţii importante de cultură (preşedinte sau vicepreşedinte, membru activ sau onorific): Societatea Geografică Română, Consiliul Consultativ al Artelor, Ateneul Român, Societatea pentru învăţătura Poporului Român, Societatea Numismatică Română şi a fost onorat cu înalte distincţii ale timpului său:
- Membru de onoare al Academiei Române (1933)
- „Bene Merenti” clasa I-a
- ofiţer al ordinului „Meritul Cultural”
- Marea Cruce a ordinului „Coroana României”
- ofiţer şi comandor al „Legiunii de Onoare” ş.a
Fin cunoscător al valorii reale a operelor de artă şi dispunând de mijloce materiale, Anastase Simu a achiziţionat un număr impresionant de picturi, sculpturi, lucrări de grafică, litografii, icoane, gravuri de valoare europeană, reproduceri în bronz, teracotă, ghips sau majolică din expoziţii, ateliere ale artiştilor, din târguri publice de artă din ţară dar şi străinătate, totalizând 1182 de piese dintre care 362 aparţinând artiştilor români şi le-a organizat în cinci secţii ale muzeului său.
Enumerarea autorilor ne poate forma o imagine asupra comorilor de nepreţuit pe care Anastase Simu le-a deţinut şi dăruit cu generozitate. Dintre străini: Eugene Delacroix, Emmanuel Fermiet, Camille Pissarro, Pierre-Auguste Renoir, Gustave Courbet, Honore Daumier, Auguste Rodin, Theodore Gericault, Claude Monet, Alfred Sislez, Franciso de Zurban, Jean-Antoine Houdon, Constantin Meunier, Andrea Verrocchio, Luca della Robbia, Peter Vischer, Tilman Riemeschneider, Emile Bourdelle etc. Dintre români: Therodor Aman, Nicolae Grigorescu (18 tablouri), Ion Abgar Baltazar, Theodor Palladz, Gheorghe Petraşcu, Marius Bunescu, Ştefan Luchian, Sava Henţa, Sabin Popp, Dimitrie Paciunea şi mulţi alţii.
Densitatea copleşitoare de opere de artă din sălile muzeului depăşeşte orice limită imaginabilă în concepţia actuală de organizare şi înzestrare a unui muzeu cu profil analog. Ar mai putea fi realizată şi dăruită azi de cineva?
Am vizitat muzeul în anul 1953 cu „grupa”, păstrând memoria interioarelor prin care păşeam cu mare emoţie, dar fără a avea 
educaţia estetică necesară spre a putea contempla comorile dinaintea mea. Atunci însă, ignorant privitor, nu am scăpat prijelul de a scoate în relief faţă de colegii anului I, „meritul” de a avea aceeaşi brăileană obârşie cu cel căruia tânăra prezentatoare i-o desconspirase, omagiindu-i, totodată, colecţia şi donaţia.
În ultimii ani de viaţă ai muzeului, locul Colecţiei Simu preluată în cea mai mare parte de Muzeul de Artă (pe atunci „al R.S.R.”)- I-a lut expoziţia permanentă „Bucureştii în arta plastică”.
Mărind de mai multe ori chipul persoanei pretentabile, cu alură de 
proprietar, postată într-adins între cele două coloane ionic de mjloc, din faţa intrării „Museului” reprodus în cartea poştală ilustrată, am avut surpriza să constat că nu are înfăţişarea şi privirea lui Anastase Simu, aşa cum le-au readat mai multe dotografii precum şi portretul realizat de Emile Bourdelle.
O ulcioară din Bucureşti, alăturată odinioară muzeului dispărut, poartă numele lui Simu, dar foarte puţini cunosc câte ceva despre el. Iar unele dicţionare l-au uitat…
„Magazin de filatelie, cartofilie şi numismatică”. Constanţa, nr.4(40), 1998
Sursă: Amintiri din cel mai frumos port de la Dunăre, Valeriu Avramescu