Zilele aniversare Fănuș Neagu – un eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila în parteneriat cu Școala Gimnazială „Fănuș Neagu”
La 91 de ani de la naștere, prozatorul, dramaturgul și scenaristul Fănuș Neagu va fi omagiat printr-o serie de întâlniri cu scriitorii și prietenii fănușieni. Precum și o vizită la Casa Memorială a acestuia din comuna Gradiștea. Școala ”Fănuș Neagu” va găzdui marți, 4 aprilie, începând cu ora 13.00, întâlnirea copiilor cu scriitorul Marian Coman, iar miercuri, 5 aprilie de la ora 16.00 scriitorii Viorel Coman, Valentin Popa, Vasile Datcu și Nicolae Grigore Mărășanu vor prezenta cartea. ”Izma sălbatică: Carte cu și despre Fănuș Neagu”.
”Inspirată îndeosebi de lumea țărănească, dar și de exotica ambianță portuară dunăreană, nuvelistica lui Neagu narează întâmplări neobișnuite și comice. Portretizează oameni suciți, trăsniți, dar încântători și pitorești”, notează Dumitru Micu în „Dicționarul scriitorilor români”. Înzestrat cu un talent de excepție, opera sa formează o saga a Brăilei natale, a Bărăganului și a sud-estului românesc, de aceea brăilenii îi onorează memoria în fiecare an. Așa cum bine spunea academicianul Eugen Simion: ”Fănuş Neagu a fost un noroc al limbii române. Agrea spectacolul vieţii și a fost un fenomen în felul lui”.
Important de Citit
- Reclame -
Mai Multe Articole
- Reclame -