duminică, noiembrie 24, 2024

Sesiune de comunicări științifice pentru liceeni, organizată de Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Brăila

Important de Citit

„Istoria în poezia eminesciană”-

Sesiune de comunicări științifice pentru liceeni, organizată de Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Brăila

Articol scris de Ana Maria Zlăvog

Centrul universitar Brăila al Universității „Constantin Brâncoveanu” Pitești, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila, organizează vineri, 15 ianuarie 2016, începând cu ora 13.00, Sesiunea-concurs de comunicări științifice pentru liceeni, având ca temă „Istoria în poezia eminesciană”.

Ca și în ceilalți ani în care s-au organizat asemenea activități, lucrările prezentate în aproximativ 10 minute vor avea forma unor eseuri de maximum 5 pagini tehnoredactate, fiind în prealabil corectate, îndrumate și selectate de profesorul de la clasă al elevului.

Pentru eficiența activității, se recomandă ca un elev să participe cu o singură lucrare, dar un profesor poate îndruma și selecta mai mulți elevi.

Data limită de înscriere este 13 ianuarie 2016. Evaluarea aparține unui juriu format din cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar. Rezultatele (premiile și mențiunile) vor fi afișate pe site-ul http://www.univcb.ro/p-16-braila.html

Organizator principal- lector univ. dr. Cristinel Munteanu, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Brăila

sesiune-de-comunicari-stiintifice-braila-2016

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -