În perioada ianuarie – martie 2016 Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila și Quilling by Monica desfășoară un nou parteneriat educațional. Rezultatul, concretizat prin 40 de mini tablouri în arta quilling, piese lucrate de copii și asamblate de Monica Andrei vor fi donate Bibliotecii. Tablourile vor avea teme și simboluri specifice primăverii – flori, fluturași, mărțișoare, daruri pentru mămici.
Întâlnirea din luna ianuarie a stabilit un nou record – 60 de copii au participat la atelierul găzduit de Secția Împrumut pentru copii. Ludotecă. Următorul atelier din cadrul acestui proiect va avea loc pe 13 februarie când vor fi confecționate din fâșiile de hârtii colorate obiecte decorative pentru mame. „În cadrul atelierului copiii vor asculta povestea «Fetița cu chibrituri» de H. C. Andersen și vor cânta melodii dedicate mamei”, spune Monica Andrei, reprezentantul Quilling by Monica.
Ultima întâlnire va avea loc pe 5 martie, sub genericul „Suntem alături de cei dragi!”, unde copiii vor participa la atelierul de quilling alături de mamele lor, cărora le vor dărui o parte din minunățiile realizate cu propriile mânuțe. Tot atunci se va organiza și o expoziție cu lucrările realizate în tehnica quilling.
Proiectul urmărește dezvoltarea controlului activităților motrice fine ale elevilor care participă la aceste ateliere de quilling, crearea ocaziilor în care copiii să lucreze împreună, dezvoltarea gândirii creative prin metode și tehnici specifice de lucru, promovarea interesului pentru lectură, precum și dezvoltarea exprimării sentimentelor, eliminând tensiunile emoționale.