AUREL M. BURICEA
DRAGOSTE – PROVINCIALA
MARTURISIRI
Umbra toamnei vibreaza in flacara timpului si amintirile au miros de flori uitate intr-o carte cu poeme de dragoste. 
Iti strig numele pana departe si sunetul se face carte. Te doresc cu patima unui condamnat la moarte , cand prin celula noptii visele se izbesc de gratii ca bondarii de lumina . Cand rochia de mireasa freamata in gradina muntelui de sare ca prunii in floare si buzele tale aveau miros de piersici coapte si inca ma infioara de parca aud cum iarba se face lapte . Si te-ai dus , te-ai dus iubirea mea intr-o vara secetoasa si-am ramas fara glas , sarac si singur , ca un cuib de pasari migratoare , n-am sa-ti cumpar un apus de soare , n-am o stea sa-ti lumineze tristetea . Te-astept sa vii cum asteapta un taran ploile pe un camp secetos . Nu-mi ramane decat sa-mi umplu sufletul grabit cu duhul toamnei tarzii . Trupul tau e plin de lumina verii si privirile noastre insetate. In suflet , tacere , ochii tai plangeau dureri instrainate . Imi citesc tristetea intr-o carte de poeme , pe carari indepartate se leagana alene , pasari imense ciugulind amurguri . Hai , vino , ca nimeni nu stie sa te astepte ca mine cand degetele -mi ard de mangaieri divine . Grabeste-te sa vii ca orele se fac reci , cat mai putem fi oameni intregi …
Te voi iubi cum campia secetoasa cheama ploaia roditoare si cand sufletu-mi tanar flori de soare vrea sa para. . Iubito , plang mereu cu glas sfant ca un sfarsit de toamna , ca e timpul greu , ca ne tot cheama . Bate-mi cuiele in palmele sperantei , ca n-am murit cand isi frecau palmele pe carari straine si fosnea cerul ca o folie de celofan in bataia vantului de seara . Umbre galbene bat la usa strainului , cu ciocul cucului in coaja toamnei . E atata intuneric ca numai cuvintele-s lumina , sunt calator in lumea asta avara si gandurile flamanzesc pe-afara. Te caut pretutindeni. Viorile fug in padure si se fac arbori . Vantul singuratatii sufla-n ei si muzica atarna de cer ca perele coapte ce stau sa cada.
Dragoste provinciala , trecatoare , amicala , m-ai robit o viata-ntreaga , nu stiam ca-ti sunt escala in campia asta bleaga, n-ai stiut cum sa ma pierzi in nemarginiri verzi si acum sunt in coliba , lumanare intr-o coliva . In provincie se face literatura romantica iar tu esti moderna iubito ; stii dansuri alegre ,joci peste valuri la tarmul Marii Negre , fara sa stii ca in poemul meu duioasa treceai din metafora in metafora …
Si-am sa ma ingrop in Tine , Daoamne , ca sorii in fructele acestei toamne , sa pot incolti la primavara a cata oara , a cata oara , intr-un vis de domisoara , sa trec din visare in visare , calare pe-un cal de ceara , int-un amurg de vara.
AXIOME SACRE
Toamna suferintei ,1989
Ulmu – Braila