Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în parteneriat cu Asociaţia Clubul de Turism „Proilavia” Brăila, vă invită, vineri, 20 mai 2016, la cea de a VII-a ediție a Festivalului Concurs de Muzică Folk „Seară de Mai”.
Ediția din acest an se va desfășura în aer liber, în curtea imobilului din strada Oituz nr.5, din Piața Poligon, începând cu ora 17:00.
Manifestarea reunește tineri din Brăila care doresc să-și afirme potențialul artistic în domeniul creației șiinterpretării muzicii folk.
Concursul, structurat pe două categorii de vârstă, 9-14 ani și 15-25 ani, propune participanților interpretarea a două piese, la alegere, fie din repertoriul național și internațional, fie din repertoriul personal. Înscrierea participanţilor a avut loc în intervalul 03–17 mai.
Anul acesta şi-au manifestat interesul pentru concurs 14 participanţi la categoria de vârstă 9-14 ani, dintre care 11 la individual şi 3 la grup folk, şi, respectiv, un număr de 13 participanţi la categoria de vârstă 15-25 ani, dintre care 12 la individual.
Premierea câștigătorilor va avea loc, sâmbătă, 21 mai, cu începere de la ora 18.00, în cadrul unei Gale a Laureaților, care va include, la final, un recital semnat Cristian Piron, câștigătorul ediției a VI-a a Festivalului „Seară de Mai”, din anul 2015.
Câștigătorii fiecărei categorii vor primi diplome și premii. Marele premiu este o chitară electro-acustică Ibanez.