vineri, noiembrie 22, 2024

Ce trebuie să știi despre solar

Important de Citit

bronz la solar4Există câteva lucruri cărora nu le rezistă nici o femeie, indiferent de consecințe: un film interesant, pantofii stiletto și un bronz perfect.

Solarul este o incintă prevăzută cu tuburi de neon, care emit raze ultraviolete. În timpul expune­rii la UV, melanocitele secretă melanină ­– o substanță cu rol fotoprotector, de culoare brun închis.

Dermatologii susțin că expunerea la UV este periculoasă. Adevărul e că nu există modalitate de bronzare (autobronzantele nu fac parte din această categorie) lipsită de riscuri (țesutul cutanat se deteriorează progresiv, iar expunerea excesivă provoacă arsuri). Iată de ce într-un an nu se recomandă mai mult de 20 – 50 de expuneri la soare și solar.

Spre deosebire de soare, în solar nu se produc „explozii“, deci este exclusă posibilitatea iradierii (mai ales dacă solarul are emisie controlată și filtre de îngustare a spectrului); timpul de expunere, zonele și intensitatea expunerii sânt controlate și dozate științific, în așa fel încât efectele negative ale expunerii UV sânt minimizate. În plus, în solarele moderne nu există infraroșii.

Nu e nevoie să folosești creme ecran la ședințele de solar. În schimb, se recomandă folosirea acceleratorilor de bronzare: conțin melanină (accelerează procesul de bronzare), agenți de hidratare (previn deshidratarea excesivă) și antioxidanți (previn formarea ridurilor).

Bolile de piele, bolile venerice și SIDA nu se transmit prin solar (trebuie respectate normele standard de igienă).bronz la solar_1

Nu se recomandă a se face duș sau baie cu o oră înainte și două ore după expunerea la solar, deoarece se distruge mantaua acidă a pielii și pot apărea iritații și arsuri.

Este esențial să-ți protejezi ochii de UVA (provoacă arsuri de retină, favorizează formarea cataractei). Efectele apar în timp, sânt cumulative și permanente. Saloanele de bronzare trebuie să pună la dispoziția clientelei ochelari speciali de protecție.

Nu lăsa să treacă prea mult timp între ședințele de bronzare, dar ia în considerare faptul că trebuie să treacă un interval de 48 de ore pentru ca bron­zul să se instaleze. Frecvența vizitelor la solar se stabilește în funcție de tipul de piele. În general, cinci ședințe repartizate pe parcursul a două săptămâni ar trebui să-ți asigure un bronz profund și uniform.

Înainte de a intra în solar interesează-te când au fost schimbate tuburile ultima dată (cu cât sânt mai noi, cu atât solarul e mai eficient). Producătorii garantează funcționarea optimă pentru 800-1000 de ore. Un tub are eficiența maximă în primele 150 de ore de funcționare.

prea mult solarUn solar modern e prevăzut cu filtre speciale, pentru a emite numai lungimile de undă permise, aer condiționat pentru a evita supra­în­călzirea și alte dotări suplimentare (aromatera­pie, meloterapie).

Expunerea UV este interzisă persoanelor care folosesc medicamente ce produc fotosensibilitate, celor care au cazuri de alunițe maligne în familie și femeilor însărcinate.

Studiază-ți pielea cu regularitate. Daca apare vreo modificare în aspectul ei (mai multe alunițe, pete sau excrescențe cu forme neregulate) prezintă-te de urgență la dermatolog. Majo­ritatea cancerelor de piele pot fi vindecate dacă sânt depistate în faza incipientă.

 

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -