marți, mai 14, 2024

Istoricul Brăilei – Episodul XV

Important de Citit

Alături de instituţiile administraţiei de stat, îşi începe activitatea Şcoala Publică cu dascăli plătiţi de stat.

sigiliul-carmuirii-urbei-braileiDupă propunerea lui Petrache Poienaru ( din 1 dec. 1832 ), ca profesor al şcolii să fie Ioan Penescu, care a urmat metodul lancasterian şi a dat dovadă la examen de vrednicie, acesta soseşte pe 28 decembrie şi începe cursurile cu un număr redus de elevi, folosind drept carte de citire un   Manual de patriotism, tălmăcit şi mai adăugat de Iancu Nicola ( primul manual cunoscut, întrebuinţat la Brăila ; lancasterian = folosirea elevilor avansaţi ca monitori pentru meditarea celor mai slabi ). La inaugurarea deschiderii cursurilor şcolii, directorul Penescu invită oficialităţile: ….. Să binevoiască, de a pofti mîine, 14 februarie 1833, la 4 ceasuri turceşti pentru deschiderea şcolii.

Şcoala publică angajează primul dascăl pentru a preda muzica – I.Condrăchescu ; în oraş existau încă două şcoli greceşti, cu peste 100 de elevi, din care jumătate erau români.

Ioan Penescu

Termină gimnaziul la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti şi după ce soseşte la Brăila, luptă mult, pentru a convinge părinţii să-şi dea copii la şcoală. După ce în iunie 1838 Şcoala Publică devine

 

„Şcoala Normală pentru elevi şi învăţătorii din judeţ”, profesorul Penescu achiziţionează o tipografie, unde scoate broşura   „Cuvânt la sfinţirea bisericii Sf. Nicolae din Brăila” – prima tipăritură brăileană.

Pe 18 decembrie 1839, editează periodicul „Mercur”Journal comerţial al portului Brăila , premieră absolută în principate ( apare la 3 zile , din 1839 până în 1841 ). Iată ce scria în memoriul JURNALUL-COMERCIAL-brailacătre cîrmuire ( 28 mai 1839 ) : …din titlul ei sănţelege, că ştirile trebue să urmeze până în ziua cea după urmă spre a fi folositoare negoţului şi nu a să trimite la Bucureşti săntârzie atât încât nu mai enteresează pe mineni a o mai citi putând în entervalul acesta să ia fieşcare ştiri particolare.

Scoate apoi „Econoama română” – jurnal pentru doamne, ce apare pe 22 decembrie 1839.

Pe 7 decembrie 1841, „prin strădania profesorului I. Penescu şi contribuţia substanţială a orăşenilor a fost construit un local anume pentru instrucţia publică” ( Şcoala Generală Nr. 15 de mai târziu, până în 1979 ). Profesor, publicist, traducător, ziarist şi patriot va fi sufletul cultural al urbei din acea vreme.

În anul 1844 se mută în Bucureşti, ca profesor la Seminarul Mitropoliei, unde va conduce tipografia (înfiinţată în 1851), aici tipăreşte alte cărţi personale : „Manual de economie casnică” ( 1845 ) „Catehismul bunei creşteri a fetelor” ( 1854 ) ; a fost participant activ la Revoluţia din 1848.

Moare pe 20 noiembrie 1868 în Bucureşti.

Primăria Brăila îi oferă titlul de cetăţean de onoare în anul 1997, pentru contribuţia sa de excepţie la dezvoltarea vieţii culturale a Brăilei, pentru pionieratul său în domeniul învăţământului şi al presei scrise.

–––

tiparituriromanesti.wordpress.com
tiparituriromanesti.wordpress.com

Un grup de specialişti, prezintă pe 11 iunie, preşedintelui magistratului – Panait Rubin, un raport cu propuneri concrete, de îndreptare a caselor şi străzilor, pus în aplicare de membrii : Matache Paraschivescu şi Grigore Sotaru.

La 1833 funcţionau 60 de felinare montate pe stâlpi, apar cijmele cu apă, se introduc pompe împotriva incendiilor ( primele două tulumbe se aduc de la Odesa în 1834 ) ; s-au botezat 155 copii, s-au înregistrat 76 de căsătorii şi 137 decese.

Se deschide prima farmacie „La pajura românească” a lui C.C Hepites, se înfiinţează staţia meteorologică, se înfiinţează Şcoala primară de băieţi nr. 1, pe str. Sf. Nicolae nr. 8

Unele cartiere încep să aibă diverse nume, funcţie de obiceiuri sau istorie :

Carachiu – zonă cuprinsă între blv. Cuza – Dunăre şi C. Călărasi, de azi, cunoscut şi sub numele de Cartierul Elen sau Cartierul Marinarilor ; ( carachiu – din limba turcă, datorită evenimentelor urâte, aici locuind marinari, piraţi sau contrabandişti ) ,

Cetăţuia – zonă aflată în perimetrul blv. Cuza – str. Galaţi – str. Fortificaţiei şi Vadul Schelei, fosta cetate turcească.

 

 

  VA URMA

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Creionăm Viitorul și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila au lansat concursul de desen și pictură „Tablă de Joc Ecologic Colectează separat, frate!”

Creionăm Viitorul și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila au lansat concursul de desen și pictură „Tablă de Joc Ecologic...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -