luni, mai 20, 2024

Hai cu noi în Bărăgan, spectacol pentru copii

Important de Citit

Proiectul „Hai cu noi în Bărăgan!” desfășurat la Secția de Împrumut Carte pentru Copii a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” continuă cu o nouă activitate. Unirea, Valea Cânepii, Chiscani, Măxineni, Siliştea sunt comune din judeţul Brăila pe care Grupul de copii „Nino Nino” le-a vizitat până acum în călătoria lui prin Bărăgan. Grupul va poposi sâmbătă, 11 mai 2024, în Cazasu pentru a reuni într-un spectacol copiii din Brăila și pe cei din comună. Micii artiști se vor întâlni la Căminul Cultural Cazasu cu doamna primar Elena Coadă, cu prof. Petruş Dorobanţu, director al Şcolii Gimnaziale Cazasu şi cu Ansamblul Folcloric „Hora Căzăcenilor”, coordonat de Mihaela Malinche, instructor coregraf. Grupul „Nino Nino” va face o campanie pentru lectură, însoțită de un moment artistic, iar Ansamblul „Hora Căzăcenilor” va prezenta o suită de dansuri populare şi va povesti oaspeților despre frumuseţea plaiurilor natale.

 

Evenimentul este organizat de Doiniţa Mihaela Stanciu, bibliotecar și Lică Barbu, scriitor și coordonator al Grupului „Nino Nino”, în parteneriat cu Primăria Comunei Cazasu și Școala Gimnazială Cazasu. Aşteptăm şi alte invitaţii de la comunele din judeţul Brăila, în special cele care au ansambluri folclorice pentru a completa împreună cu „Nino Nino” spectacole de neuitat.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Dialog între generații la Biblioteca Județeană

Joi, 16 mai 2024, de la ora 12, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila are un invitat deosebit, pe domnul...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -