duminică, mai 19, 2024

Octavian Osanu, lansare de carte

Important de Citit

Biblioteca Județeană Panait Istrati vă invită vineri, 10 mai 2024, începând cu ora 17.00, la lansarea volumului Biserica Sfânta Cruce din Brăila: monografie de Octavian Osanu.

 

În cuprinsul cărții cititorii vor descoperi file din istoria parohiei, slujitorii sfântului locaș, programele filantropice, culturale și educaționale desfășurate aici de-a lungul timpului, precum și informații inedite despre ridicarea bisericii în cartierul Obor din municipiul Brăila.

Biserica Sfânta Cruce este construită în condițiile vitrege ale celui de-al doilea Război Mondial, iar patru dintre preoții care au slujit la această biserică au cunoscut mucenicia arestului Securității și a temnițelor comuniste, alături de alți 14 preoți ortodocși brăileni. Monografia a constituit pentru autor un prilej de cunoaștere aprofundată a organizării și ierarhiei bisericești, a strădaniei clerului și a credincioșilor pentru păstrarea, conservarea și îmbogățirea patrimoniului spiritual în lupta cu regimul comunist ateu – spune în prefața volumului profesorul Ioan Munteanu. Din dorința de a scoate la lumină aceste fapte mai puțin cunoscute, Octavian Osanu a consultat mai multe izvoare istorice, iar în 2023, la împlinirea a 80 de ani de la zidirea bisericii, apare monografia acesteia la Editura Proilavia. Lansarea cărții are loc la sala Fănuș Neagu, et. 3! Vă așteptăm!

 

Prezintă: prof. dr. Ștefan Aftodor, prof. Ioan Munteanu, prof. Daniel Voinea.

Moderează: Dragoș Adriana Neagu, directorul Bibliotecii.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Dialog între generații la Biblioteca Județeană

Joi, 16 mai 2024, de la ora 12, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila are un invitat deosebit, pe domnul...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -