sâmbătă, mai 16, 2026

Alexandru Şerban

Important de Citit

Alexandru-Serban( pseudonimul lui Cană Mirel ), n. 23 mar. 1957, Corbu, com. Măxineni, jud. Brăila. Scriitor.
Studii : Liceul Pedagocic din Brăila (1977), Facult
atea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, secţia Româno – Italiană (1982).
Activitate : Profesor la Iaşi (1982 – 1989) şi apoi redactor la Editura Junimea (1990 – 1992). Din anul 1992 şi până în 2005 Cană Mirel este muzeograf la Muzeul Literaturii Române Iaşi (Casa memorială „Mitropolit Dosoftei”). Coordonatorul Cenaclurilor „Junimea” şi „Dosoftei” din Iaşi. În prezent lucrează în cadrul Editurii Humanitas.

Diagnostic - Mirel CanaVolume publicate : Zgomotul de fond. Iaşi, Junimea, 1992; Iubirea are chipul tău. Eco Art Iaşi, 1995; Omul e mort. Iaşi, Eurocart, 1999; Benedict şi Maledict. Cartea I – Mallarme. Iaşi, Ed. Versus, 2003; Cartea a II -a – Albedo. Iaşi, Editura T, 2005; Parcul de distracţii. Iaşi, Gama, 1992Jurnalul unui copil care a salvat omenirea. Iaşi, Gama, 1992; Dinozaurii au emigrat în constelaţia Lebede. Iaşi, Gama, 1994, Diagnostic. Bucureşti, Humanitas, 2010.
Prezenţa în antologie: Din vadurile… Brăila, Ex Libris, 2005, vol. I, Proză şi dramaturgie, p. 483.

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

e-ProDesign – agenția care ajută afacerile să devină mai vizibile în Google prin website-uri moderne și optimizare SEO

Într-o perioadă în care majoritatea clienților caută produse și servicii direct pe internet, prezența online a devenit esențială pentru...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -