duminică, noiembrie 24, 2024

Biblioteca dă startul înscrierilor la Clubul de Vacanță 2024

Important de Citit

Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila anunță o nouă ediție a celui mai îndrăgit proiect: Clubul de vacanță, care se va desfășura în perioada 1 iulie – 9 august și va cuprinde peste 30 de ateliere pentru copii și tineri între 6 și 16 ani. Atelierele artistice, handmade, de dezvoltare personală, gastronomice și de limbi străine, acoperă o gamă largă de activități pentru copii. Înscrierile se fac la Sala de Lectură, la sediul Bibliotecii din Piața Poligon, nr. 4, întrucât este nevoie de semnat un Acord Parental, înscrierile se fac DOAR personal (părinți/bunici/tutorele minorului).

Permisul de Intrare la Bibliotecă este necesar la înscriere, acesta se eliberează pe loc la Punctul de Înscriere al instituției în baza buletinului/cărții de identitate, în cazul persoanelor care nu au împlinit vârsta de 14 ani este nevoie de buletinul părintelui/tutorelui și de certificatul de naștere al copilului. Cei care nu au permis și vor să se înscrie, pot rezolva oricând această formalitate, porțile bibliotecii sunt deschise luni – 11.00-19.00, marți-vineri – 08.00-19.00 și sâmbătă – 08.00-16.00.

Clubul de Vacanță este coordonat de dr. Eduard Claudiu Brăileanu, șef serviciu în cadrul Bibliotecii, iar proiectul se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Brăila și al Primăriei Brăila.

 

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -