BURICEA AUREL M. – n .27 oct. 1943, Ulmu, Jud. Brăila. Poet.
Activitate : Învăţător, profesor de matematică din 1966, director coordonator la Şcoala generală din Ulmu (1980 – 1989). În decembrie 1989, împreună cu un grup de scriitori şi ziarişti , scoate Libertatea, primul ziar liber din Brăila. În anul 1990, înfiinţează Editura Danubiu din Ulmu. În anul 1997 primeşte titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Ulmu, titlul retras ulterior fără vreo explicaţie din partea autorităţilor. Obţine Premiul „Panait Istrati” al Uniunii Scriitorilor din România (1984) şi Premiul Editurii Timpul (2001). În 24 ianuarie 2014 primeşte Diploma de Excelenţă pentru întreaga activitate literară, acordată la împlinirea vârstei de 70 de ani în cadru festiv la ICR. Premiul fiindu-i acordat de Institutul Cultural Român și înmânat de însuși domnul Nicolae Manolescu, președintele USR, diplomă acordată de Uniunea Scriitorilor din România.
Debut: în revista Argeş 1968, la propunerea criticului Matei Călinescu.
“Bucuria mea deplină a fost prezenţa mea în marile dicţionare ale literaturii române. Despre lucrările mele şi-au exprimat opinia aproape o sută de critici literari” – Buricea Aurel M.
“Astăzi regret că nu găsim în bibliotecile şcolare şi săteşti cărţile marilor creatori brăileni. Aleşii neamului, dacă au o picătură de patriotism local, să facă gestul reparatoriu de a înzestra aceste focare de cultură cu operele contemporane ale artiştilor brăileni”. – Buricea Aurel M.
“Cum am fi trăit dacă n-ar exista florile anotimpurilor. Iubesc poezia pentru că este floarea divină a vieţii, muzica sufletului nostru însetat de cuvânt. Doresc să-mi fac cadou în fiecare an, de ziua de naştere, un volum de sonete, până când voi ajunge la cifra 1.001”- Buricea Aurel M.
“Nu-mi place că în ultima perioadă, scriitorii de raftul al şaptelea au publicat foarte multe cărţi şi au intrat în concurenţă cu scriitorii adevăraţi, cu valorile autentice. Acest lucru creează pentru cititori o confuzie şi îi îndepărtează de lectură. Îmi pare rău că Brăila nu apreciază scriitorii acestui spaţiu, singurul focar de cultură rămâne biblioteca public” – Buricea Aurel M.
AUD CUM PLÂNGE DUMNEZEU
singurătatea mă învaţă pe de rost
toate gândurile îmi sunt memorate
şi posteşte cu mine ultimul post
chiar şi tristeţea are acum frate
tata s-a cuibărit într-un colţ de cer
chipul lui trece prin visele mele
dreptatea plânge printre gratii de fier
învaţă viitorul doar marşuri rebele
toamna adună umbra celor ce-au fost
peste inima mea bolnavă de dor
mâine voi găsi în taină adăpost
prin viscolul de lumină călător
spiritul meu,iubito,aproape-i de tine
de-aud cum ninge Dumnezeu prin mine