duminică, aprilie 28, 2024

Comunicat de presă Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila – Hackathon Brăila Tech Sprint

Important de Citit

Comunicat de presă Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila – Hackathon Brăila Tech Sprint

În perioada 8-9 aprilie 2023 se va desfășura „Brăila Tech Sprint”, primul Hackathon local, organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, Consiliul Județean Brăila, Primăria Brăila și Inspectoratul Școlar Județean Brăila. Sponsorii principali sunt S.C. IME România S.R.L. și S.C. Pancronex S.A.
Hackathonul este o competiție ce se desfășoară între concurenți/echipe care prezintă și dezvoltă proiecte inovative, ce au la bază aplicații și tehnologii de programare, și își propun să găsească soluții sustenabile tehnic pentru diversele probleme ale comunității. Pe durata a 24 de ore, echipele participante încearcă să aducă proiectele într-un stadiu cât mai avansat de dezvoltare. La finalul competiției cele mai bune proiecte prezentate sunt evaluate de către un juriu format din profesori de specialitate, programatori și antreprenori și premiate de către organizatori după cum urmează: Premiul I – 3000 de lei; Premiul al II-lea – 1800 de lei; Premiul al III-lea – 900 de lei și Mențiune – 300 de lei.
Concurenții/echipele interesate se pot înscrie online prin intermediul formularului aflat la adresa: https://hackathon.bjbraila.ro/. Este obligatorie parcurgerea cu atenție a regulamentului competiției precum și a metodologiei de înscriere și participare. Etapa de înscriere online se finalizează duminică, 2 aprilie 2023. Înscrierea se consideră finalizată doar în momentul primirii unui email de confirmare.
Competiția începe sâmbătă, 8 aprilie 2023, ora 09:00, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, Sala de lectură, etajul I,  Piața Poligon nr. 4, Brăila. Accesul în sală nu mai este permis după ora menționată.
Mai multe informaţii puteţi obţine consultând:
https://hackathon.bjbraila.ro/
https://www.facebook.com/BibliotecaBraila
Organizator: Biblioteca Județeană ,,Panait Istrati” Brăila
Adresa: Piața Poligon, Nr.4, Brăila
Tel./ Fax. 0239626128/ 0239619588 , E-mail: bipi@bjbraila.ro
Director: Dragoș Adrian Neagu
Persoană de contact: Corina Ciuraru, șef serviciu

Ai idei de proiecte super tari? Înscrie-te la Brăila Tech Sprint!

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -