Organizat de Colegiul Național ,,Nicolae Bălcescu” din Brăila, în colaborare cu instituțiile partenere din proiect, Concursul JOCURI CU TEXT ȘI IMAGINI urmărește dezvoltarea potențialului creativ al elevilor și valorificarea artistică a unor texte literare, din perspectiva textului multimodal. În bibliografia recomandată elevilor pentru ediția I a acestui concurs se înscriu operele unor scriitori brăileni, din perioade/curente literare diferite, foști elevi ai Colegiului Național ,,Nicolae Bălcescu” de-a lungul istoriei sale (Anton Bacalbașa, D.P.Perpessicius, Mihail Sebastian, Mihu Dragomir, Victoria Milescu, Lavinia Braniște).
Concursul are 2 secțiuni: pentru elevi de 10-14 ani, respectiv, pentru elevi de 15-18 ani, ambele secțiuni fiind în Limba română și în Limba engleză. Pentru fiecare secțiune elevii redactează în prealabil un text în proză/un eseu/o compunere sau un text multimodal/bandă desenată, astfel: pentru elevii de 10-14 ani – o pagină de proză și/sau 3 pagini text multimodal/bandă desenată, iar pentru elevii de 15-18 ani – 3 pagini proză și/sau 5 pagini text multimodal/bandă desenată.
Textele înscrise în concurs vor conține minimum zece cuvinte cheie selectate din lista: joc, vacanță, fericire, stea, carte, drum, salcâmi, oraș, vis, lumină, pian, glumă, muzică, matematică, tramvai, miracol, concert, liceu, zăpadă, skiuri, telefon, vitrină, liliac alb (floare), elevă, profesor, tren, munte, flacără, uniformă, zâmbet.
Înscrierea participanților se va realiza de către profesorii coordonatori, până în data de 30 MARTIE 2024 – pe adresa cnnb160@cnnb.ro, pe baza unei fişe de înscriere precizată în regulamentul de concurs. Mai multe detalii se regăsesc pe pagina de Facebook a Colegiului.
Premierea elevilor va avea loc pe data de 23 aprilie 2024, de Ziua Mondială a Cărții și a drepturilor de autor, începând cu ora 11, la Biblioteca Județeană ,,Panait Istrati” din Brăila, în prezența invitatului special, scriitorul Lică Barbu.