luni, aprilie 29, 2024

Decorații românești – lansare la Biblioteca Județeană

Important de Citit

Lansarea cărții „Decorații românești în colecțiile Bibliotecii Județene “Panait Istrati” Brăila: 1878-2000”, semnată de Ion Volcu și Ana Maria Florică, deschide seria evenimentelor culturale organizate de instituția noastră în acest an.

Vă invităm luni, 17 ianuarie, ora 16.30, la Sala Fănuș Neagu să aflați mai multe despre tezaurul pe care îl deține biblioteca brăileană, nu mai puțin de 90 de decorații, medalii și ordine care reprezintă momente de referință din istoria României, începând cu perioada Războiului de Independență din 1877 până la sfârșitul secolului XX.

„Decorațiile sunt asociate cu ceea ce înseamnă elita unui popor, iar cele militare sunt cele mai dorite căci sunt asociate cu ideea de eroism și patriotism. Din această perspectivă, decorațiile primite în Războiul de Independență și în cele două conflagrații mondiale au o semnificație de neegalat.

În același timp, este o provocare să aflăm care a fost evoluția decorațiilor în timpul regimului comunist, perioadă în care unele au fost interzise, iar altele au fost valorificate în propriul interes ideologic și propagandistic”, afirmă în prefața volumului profesorul Ștefan Aftodor.

Moderează: Dragoș Adrian Neagu, directorul Bibliotecii Județene Brăila.

Prezintă: prof. dr. Ștefan Aftodor, președinte Filiala Brăila a Societății de Științe Istorice din România.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -