“CORABIA DE FOSFOR”
Poetul brăilean Nicolae Grigore Mărășanu a atras atenția criticii încă de la debut. Volumul „Insula” se înscrie în spațiul dunărean dezvăluind, într-o nostalgică caligrafie lirică, stări sufletești din spiritul acestor locuri, elementele decorative și reflexiile existențiale formând nota dominantă a poemelor brăilene.
Al doilea volum ”Corabia de fosfor„ se situează la un nivel artistic superior, lăsând o impresie plăcută la nivelul limbajului, al expresiei, în general, iar substratul emoțional converge către o tematică solară. Tonul e solemn și ceremonios, cadența rostirii are respirația largă, muzicală. Poemele devin expresia plastică a unei stări de căutări interioare :
”Sunt o inimă singură/Și cânt de îngrijorare/Prin pădurile nimănuia „
Elanul pur al imaginației generează o autentică vibrație lirică: ” Bate fluviul/Cântecul meu de proletar/Cu aripi de sunete bate/În tobele de lemn de cireș „ .
Nicolae Grigore Mărășanu cântă ” bucuria omului de a-și vinde roadele, invită inima să laude acest pumn senator de cuvinte„ mărturisind patetic că „ a rămas din mine doar umbletul/ și parfumul de iarbă al ochiului ” .
Autorul are revelația adevărului, tot ce există este supus trecerii, devenirii: ” Să vegheați și să vă nașteți/ În pământul ce-l cunoașteți „.
În ” Corabia de fosfor„ poetul pare să-și fi găsit o stare lirică ce-l definește și un domeniu poetic inedit în care își desfășoară cu acuratețe și elan optimist sentimente notabile, ceea ce ne îndreptățește să urmărim cu viu interes evoluția sa viitoare.
De Aurel M. Buricea