vineri, mai 17, 2024

Eugen Bădălan

Important de Citit

„…Aproape în fiecare zi, cel puţin un gând de-al meu se îndreaptă către Brăila…pentru că este locul naşterii mele, pentru că este locul, în care am trăit o bună bucată de timp…, este locul, unde doresc să mă întorc, când voi trece în rezervă… „– se confesa generalul locotenent doctor Eugen Bădălan, fiu al Brăilei, născut la 30 decembrie 1951 la Silistraru.

eugen_badalan2După studii primare în comuna natală şi liceale la Brăila, se înscrie la Şcoala Militară de ofiţeri activi de Infanterie Nicolae Bălcescu, se perfecţionează la Academia de Înalte Studii Militare, secţia Arme înrudite, promoţia 1980, urmează Cursul post academic superior în 1993 şi cursurile Colegiului Naţional de Apărare, în 2000 iar în final, ca urmare a preocupărilor sale de formator şi teoretician în arta şi ştiinţa militară, obţine titlul de Doctor în Ştiinţe Militare.
În plan profesional, Eugen Bădălan a parcurs, in tempo di marcio, toate treptele carierei militare, cu funcţii de comandă, cu responsabilităţi şi poziţii importante. Este comandant de pluton şi locţiitor comandant de companie la Regimentul 301 Mecanizat, între 1973 – 1977; locţiitor comandant de batalion, între 1977 – 1983; şef de stat major la Divizia 11 Mecanizate… Revine la Brăila, ca şef de stat major şi apoi comandant al Diviziei 67 Mecanizate, din 1990; iar din 1994, preia comanda Corpului 8 Armată G-ral Eremia Grigorescu în Garnizoana Brăila
În 1977 Eugen Bădălan devine prim – locţiitor al Şefului Major al Forţelor Terestre, între 2000 – 2004. La 25 octombrie 2004, de Ziua Armatei, general-locotenent dr. Eugen Bădălan este numit de Preşedintele Ion Iliescu, în cea mai înaltă funcţie militară a statului român, ca Şef Major General.
Succesul în planul carierei militare este dublat de palmaresul ştiinţific de specialitate: zeci de articole, recenzii şi referate publicate în reviste de profil şi cele 12 cărţi de autor sau coautor.
Lucrări de autor
– Securitatea națională și unele structuri militare românești la cumpăna dintre milenii (2000)Eugen-Badalan
– Trecătorile Carpaților Orientali. Analiză geografico-militară (2001)
– Securitatea României. Actualitate și perspectivă (2002)
– Tratat de tactică militară. Forțele Terestre – 2 vol (2003)
Lucrări la care este coautor
– Concepte strategice și operative de actualitate
– Instantanee manageriale
– Cronologia Primului Război Mondial. 1914-1919
– Acțiunile militare altele decât războiul
– Forțe și tendințe în mediul de securitate european (2005) – Premiul – „Mareșal Constantin Prezan”
– Asimetria și diosincrasia în acțiunile militare
– Eseu despre arta strategică (Ed. Militară, București, 2005)
Ca o încununare a prestaţiei sale ştiinţifice în domeniul artei şi ştiinţei militare, generalul locotenent doctor Eugen Bădălan a fost admis, în 2002, ca membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă dar activa, încă din 1999 ca membru corespondent al Secţiei Militare al înaltei instituţii.
Generalul Eugen Bădălan a desfășurat o bogată activitate științifică, fiind autorul a numeroase articole și lucrări publicate în reviste de specialitate. De asemenea, a susținut o serie de comunicări în cadrul unor sesiuni, simpozioane sau conferințe. Este membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Fundației Colegiului Național de Apărare.
eugen_badalan_braila_portalÎncepând din anul 2004 este conferențiar universitar la Colegiul Național de Apărare.
El vorbește limbile engleză (bine), franceză (bine) și rusă (satisfăcător). Este căsătorit și are trei copii.
În decursul carierei sale militare, generalul Eugen Bădălan a primit mai multe distincții cum ar fi:
– Premiul „General Ion Sichitiu” al revistei Gândirea Militară (2000) – pentru lucrarea „Securitatea Natională și unele structuri militare românești la cumpăna dintre milenii”;
– Premiul „General Ștefan Fălcoianu” al revistei Gândirea Militară (2001) – pentru lucrarea „Trecătorile din Carpații Orientali – analiză geograficomilitară”;
– Premiul „Mareșal Alexandru Averescu” al revistei Gândirea Militară (2003) – pentru lucrarea „Tratat de Tactică Militară. Forțele Terestre”;
– Diploma de excelență a Academiei Oamenilor de Știință din România (2001);
– Medalia „Meritul Militar” clasa a II-a (1978) și clasa I (1984)
– Ordinul „Meritul Militar” clasa a III-a (1989), clasa a II-a (1993) și clasa I (1998);
– Ordinul Național „Serviciul Credincios” în gradul de Mare Cruce (2000)
Prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Nr. 180 din 28 noiembrie 2002, generalul – locotenent doctor Eugen Bădălan, a fost declarat Cetăţean de Onoare al Brăilei.

Sursa: „Cetăţeni de Onoare ai Brăilei” Dumitru Anghel

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Dialog între generații la Biblioteca Județeană

Joi, 16 mai 2024, de la ora 12, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila are un invitat deosebit, pe domnul...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -