joi, mai 16, 2024

Istoricul Brăilei – Episodul LVI

Important de Citit

(Imagini din arhiva personală – Petre Maravela )

BRAILA la anul 1890

Oraşul are 46.715 locuitori, în port au sosit 6595 vase şi au plecat 6599, cu o medie de 43 de nave zilnic, se înfiinţează NFR – societate anonimă de navigaţie pe Dunăre.

EP-56A

Se tipăreşte albumul cu 40 de litografii „Renaşterea Greciei”, editată de Pericle Pastemalgioglu (terminat în 1895)

Pe str. Mărăşeşti la nr. 22 se ridică casa A.Teodorescu, se construieşte localul pentru Şcoala de băieţi, începe construirea localului pentru şcoala de fete nr. 2 – pe str. Ştefan cel Mare.

Cătunele Comorofca şi Piscu trec la comuna Izlaz.

Pe 14 ianuarie se naşte în comuna Zăvoaia, Vechiu Alexandru – viitor medic veterinar, ce va descoperi vaccinul pestei porcine, în 27 ianuarie oraşul este alimentat cu apă potabilă.

Se înfiinţează Primăria oraşului, care va finanţa un experiment realizat de firma „Siemens Halske” – Viena , cu concluzia : este posibil d-a se ilumina prin electricitate principalele strade ale oraşului prin lămpi cu arc…la o depărtare de 100 m una de alta. Eclerarea electrică devine un proiect abandonat.

Se construieşte imobilul din centru, piaţa Traian nr. 12, viitor hotel „Splendid”, mai târziu „Danubiu”, azi sediu BRD.

EP56B

Se naşte Nicolae „Nae” Ionescu ( 4 iunie ), urmează Şcoala de băieţi nr. 1 şi liceul N. Bălcescu. La Universitatea Bucureşti, este prieten cu Elena Margareta Fotino, licenţiat în filozofie – 1912, doctor la Universitatea din Munchen cu „magna cum laude”. Corespondenţa cu Elenaeste cunoscută ( 257 scrisori de dragoste ), se şi vizitau la Bârlad sau Brăila. Nae Ionescu este numit director la liceul militar „Mănăstirea Dealu” din Târgovişte, apoi sub-administrator la Casa Şcoalelor.

După căsătoria cu domnişoara Fotino, studiază în Germania, unde războiul îl face prizonier în lagărul Celle-Schloss,EP56C Elena naşte, după reântoarcerea în ţară, începe cariera universitară, pentru metafizicianul Nae, iubirea este legea existenţei.

În 1922, este profesor şi conferenţiar la facultatea de Filozofie şi Litere Bucureşti, va influenţa pe Mircea Eliade, Emil Cioran, C. Noicasau M. Vulcănescu. Colaborator a numeroase publicaţii printre care : Gândirea, gazeta matematică, Educaţia, Analele Brăila, scoate revista „Logos”, este director al ziarului „Cuvântul”.

Filogerman, adversar al politicii liberale, nu a fost de acord ca România să lupte în 1916 împotriva Puterilor Centrale, iar alianţa cu Rusia a considerat-o o crimă politică.

Multe din cursurile sale au ajuns opere în diverse volume, dintre care : Filosofia religiei1921, Metafizica1928, Suferinţa rasei albe1944 sau Istoria logicii1930. Şi-a schimbat des părerile şi interesele politice – ţărănist, carlist, legionar, de unde şi domiciliul forţat din Bucureşti, unde pe 15 martie 1940 se stinge din viaţă.

În Brăila, camera memorială de pe str. Caragiale a fost mutată la Muzeul Perpessicius de pe str. Cazărmii.

––-

Se naşte pe 25 iulie 1890 Marcu Petre – artist liric, membru fondator al Operei din Cluj.

VA URMA

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Dialog între generații la Biblioteca Județeană

Joi, 16 mai 2024, de la ora 12, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila are un invitat deosebit, pe domnul...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -