(Imagini din arhiva personală – Petre Maravela )
Pe 1 ianuarie 1897 se naşte ANA ASLAN familia sa era venită din Transilvania în sec. XVIII
Termină cursurile liceului N. Bălcescu în 1915 şi facultatea de Medicină Bucureşti în 1922. Doctor în medicină cu teza : „Studiul circulaţiei periferice la om”. Este asistent la Institutul Chimico-medical , apoi şef de catedră, lucrând
pe lângă dr. Ghe. Marinescu. În 1945, pleacă la Timişoara, ca profesor titular la Clinica medicală a Facultăţii de Medicină, este membră activă a Academiei de Ştiinţe. Şef de secţie la Institutul de Endocrinologie din Bucureşti (condus de C.I. Parhon, care o trimite la un cămin de bătrâni să înceapă un studiu despre terapia bătrâneţii). În anul 1958, este numită Direcor al Institutului Naţional de Geiatrie şi gerontologie ( înfiinţat în 1952 ). Aici începe impresionanta carieră recunoscută în toată lumea. Va primi sute de titluri, distincţii de la forumuri medicale, academii, societăţi ştiinţifice, este membru de onoare a numeroase societăţi de gerontologie, „doctor Honorius Causa” al multor universităţi.
Pacienţii săi au fost de la şefi de stat, la actori, muzicieni. Membră activă a Academiei de ştiinţe, din 1974 – membru al Academiei Române. Participă la peste o sută de congrese, simpozioane medicale. Activitatea ştiinţifică cu predilecţie în domeniul gerontologiei are drept rezultat numărul de lucrări – peste 300.
În 1961 prepară Gerovitalul H 3, iar în 1970 – Aslavital, împreună cu I. Polovrănceanu, iar cu prof. dr. D. Danilopolu obţine o probă vasculară la atropină. Din 1980 conduce Revista română de gerontologie şi geriatrie, este inclusă în marile enciclopedii din lume. În 1984, pe lângă zecile de distincţii şi titluri, primeşte Premiul „Marie Curie” a Academiei Medicis – Florenţa. Numele ei este trecut pe manuscrisul lui Hipocrate de la Larissa – Grecia.
În filmul „13 femei celebre pe mapamond”, turnat la Roma, apare şi brăileanca noastră.
Declară, că la început s-a jucat, apoi a început studiul pentru a cunoaşte cât mai multe, a venit vremea reflecţiei, a sintezei. Când înţelegem totul şi dorim să dăruim, atunci îmbătrânim. Lupta ei a fost pentru ca acest final să fie cât mai îndepărtat.
A trăit 91 de ani, parcă pentru a demonstr, în afara efectelor soluţiior produse de ea, că bătrânii pot fi protejaţi de îmbătrânire. O stradă din Brăila îi poartă numele, la intrare pe aceast se află un bust după figura savantei. Este Cetăţean de Onoare din 31 martie 1997, prin hotărârea Consiliului Local nr. 29. Se stinge din viaţă pe 20 mai 1988, în Bucureşti
––––––––
În 12 octombrie 1897 apare ziarul „Dritta” – publicaţie albaneză ce sprijină societatea culturală din oraş.
Se repară şi extinde clădirea, devenind Marele Hotel Francez. La parter, restaurant cu berărie, unde cânta orchestra lui Leopold Hans Kern, dar şi cafeneaua amenajată uneori ca sală de cinema, aparţinând casei „P. Carivelli şi M. Bucur”. În vechime, clădirea exista pe la 1830, devine după 1855 „Cazinul Armelin” – loc de întâlnire al oamenilor politici, personalităţilor locale şi musafirilor urbei, loc de organizare a banchetelor, avea sală de spectacol la parter pentru teatru şi musicaluri.
Pe aici trec : Barbu Ştirbei – 1854, N. Iorga, Cezar Peterescu, Ferdinand, ca principe în 1902 şi 1925 ca rege. Proprietar al hotelului era Nicoletto Armelin – exportator de cereale, unul din reprezentanţii negustorimii brăilene, funcţionar la Consulatul Austriac şi deputat al Mahalalei Roşii.
La parter va funcţiona şi farmacia lui Hepites „La Pajura Românească”, în 1886 Expoziţiunea de Oameni Mari – gen muzeul de ceară. După 1900, patron era dl. Carivelli, ce umbla cu frac şi decoraţii, uneori chiar servea clienţii. Hotelul şi restaurantul francez cu berărie, prin faţa cărora treceau 2 linii de tramvai, rezistă până în 6 aug. 1945, clădirea cu 25 de camere ( 10 cu 2 paturi şi 15 cu un pat ), este rechiziţionată de sovietici, dar după 1958 începe transformarea ei în muzeu, din 1967 şi etajul. Arhitectura este cea originală.
VA URMA