(Imagini din arhiva personală – Petre Maravela )
Pe 9 nov. 1897 se naşte Vasile „Bazil” Munteanu. Termină liceul N. Bălcescu în 1916 şi Facultatea de litere din Bucureşti cu „magna cum laude” la 26 nov 1920, angajându-se bibliotecar la Academia Română. În 1922 este
selecţionatîntre bursierii de la Fontenay-aux-Roses (Colege de France) – o şcoală română întemeiată la iniţiativa şi cu eforturile lui N. Iorga (prin Legea din 13 aug. 1920). La terminarea şcolii (1925), continuă elaborarea tezei de doctorat la Paris, împotriva regulamentului şcolii. În capitala Franţei, a fost secretar literar al Elenei Văcărescu şi uneori corecta şi aranja discursurile în limba franceză ale lui N. Titulescu. Colaborează cu diverse reviste de specialitate, de multe ori pentru bani, dificultăţile materiale fiind la ordinea zilei. Doctor în litere al Universităţii din Bucureşti – 1939, se raliază mişcării de la „Revista istorică română”. Consideraţia dobândită a dus la crearea unui post de conferenţiar la facultatea de Litere şi Filozofie Bucureşti. Lăudat de ilustrul profesor Paul Hazard, Nichifor Crainic sau Lucian Blaga, este ales membru al Academiei Române, la 42 de ani, în aceeaşi zi cu L. Rebreanu, 17 nov. 1939 fiind prima şedinţă la care participă.
Pe 6 febr. 1940 (după moartea vestitului prof. Charles Drouhet), îşi ţine discursul de înaltă ţinută, având postul de titular la Catedra de limba şi Literatura Franceză de la Alma mater din Bucureşti. Este şi consilier cultural pe lângă Ambasada Română din Paris ( unde merge rar ).
Decretul regal de numire este publicat în Monitorul Oficial pe 5 aug. 1940, titularizarea se produce pe 1 sept, odată cu schimbarea regimului politic din ţară şi a diverşilor miniştri.
Acest fapt duce la demiterea sa din onorabilul post, lucru reglementat repede.
În 1946, revine la Paris, ca expert în delegaţia română de la Conferinţa de pace şi ca director adjunct al Şcolii Române de la Fontenay-aux-Roses. Autor al numeroase lucrări importante cu subiecte ca : literatura română, clasicismul francez, J.J. Rousseau etc. În 1952 este secretar general la „Revue de litterature comparee” şi redactor la „Europe Centrale”. În ciuda ritmului de la catedră, a realizat lucrări complexe, a colaborat cu publicaţii ştiinţifice. Demersurile intelectuale ale lui B. Munteanu s-au concretizat prin cooperarea cu diverse organisme ale emigraţiei române. Contactele cu alte medii culturale le-a cotat drept vitale, spunând „o societate închisă, respirând acelaşi aer neprimenit şi readusă la propriile ei mijloace, e condamnată la sterilitate şi la pieire”.
Exclus din Academia Română în 1948, devine „persona non grata”, contribuţia sa în sfera comparatisticii nu era tolerată. Va fi repus în drepturi, abia în 1990, când au început relaţiile cu Franţa, profitându-se de persoana sa. Colaborează uneori cu reviste ca : Viaţa nouă, Flacăra sau Cugetul românesc.
Criticul, istoricul literar şi comparatistul – moare la Paris pe 1 iulie 1972
M. Anghelescu spunea : „ Bazil Munteanu este unul din cei mai bine plasaţi cercetători ai vremii pentru a discuta şi a propune o ecuaţie care să cuprindă şi să încerce să rezolve vechea dilemă a culturii româneşti, sfâşiată permanent şi periodic agitată de accese febrile între un tradiţionalism agresiv, închistat, morocănos şi un europenism la fel de agresiv, de superficial şi de săltăreţ. Este probabil cel mai abilitat cercetător interbelic pentru această conciliere, cred, în primul rând pentru că el nu o abordează ca pe o problemă teoretică, ci o trăieşte înainte de a o pune în termeni deveniţi astăzi ai unei antinomii”.
–––
Este amenajată cazarma Jandarmeriei, viitoare cazarmă a gardiştilor (azi liceul Gh. Murgoci).
Se amenajează cazarma Regimentului 38 şi regimentul 5 grăniceri, ambele pe C. Călăraşilor. Pe şoseaua Vizirului îşi aveau sediu – Divizia a X-a cu Batalionul de Marină, Cazarma Reg. 38 Inf, Cazarma grănicerilor ( Reg. 5 ) cu terenuri de instrucţie
Municipalitatea oraşului Sofia, prin adresa nr. 26429, solicită un caiet de sarcini privind introducerea iluminatului electric şi instalarea unei linii de tramvai.
Se deschide a 7-a farmacie, a lui Ion Faltis, prin Înalt Decret Regal nr. 3643 din 3 decembrie. Din 1900, va funcţiona pe str. Galaţi nr. 47 sub firma „Dr. Davilla” ( din 1949 – Farmacia nr. 29, din 1990 – Farmacia Faltis (unde se mai păstrează cărţi, mobilier şi ceva ustensile din vechea farmacie).
Loja masonică avea 54 de membri.
VA URMA