luni, aprilie 29, 2024

Istoricul Brăilei – Episodul LXXX

Important de Citit

Vechiul hangar în care funcţiona Agenţia NFR, va fi demolat în iulie, iar în luna octombrie începe construirea unei clădiri moderne de Gară fluvială.

istoricul-brailei

Construcţia în stil neo-românesc, pe piloni de beton, cu etaj a fost terminată în febr 1908 şi dată în funcţiune pe 7 aprilie 1909. Planurile ing arhitect V. Hălăgeanu din Iaşi au foist puse în practică de ing. Ion Vidraşcu – şeful Serviciului Hidraulic Brăila ; inugurarea s-a finalizat cu o excursie pe Dunăre, cu pasagerele „peincipele Carol” şi „Domnul Tudor”.

În parcul alăturat sculporul Mircea Ştefănescu sidică în 1959 Statuia Marinarului.

traian

Pe 8 noiembrie/ora 10, cu ocazia aniversării a 1800 de ani de la cucerirea Daciei şi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, se ridică în centrul oraşului un monument. Este construit prin subscripţie publică şi din donaţiile elevilor de la Liceul „N. Bălcescu”, unde era director N. Dragomirescu ( 30 de bani de elev ), la iniţiativa prof. N. Chicireanu.

Sculpurile au fost executate de Take Dimo Pavelescu, monumentul fiind ridicat de arhitectul Ion D. Traianescu. Sub numele „LUI MARCU ULPIU TRAJAN”, este compus din bustul lui Traian, 3 basoreliefuri din bronz încastrate în soclu, reprezentând fondarea Romei, o scenă din războaiele daco-romane ( anul 106 ), municipiul Drobeta, bătălia de la Sarmisegetuza şi Tapae. Pe trepte, un bătrân dac descrie povestea unui copil. La inaugurare au participat oficialităţi din Bucureşti, în frunte cu C. Disescu – ministru. Monumentul nu a plăcut multora şi nici bisericii, a rezistat peste o sută de ani cu soare şi vânt, fiind pe lângă vestitul ceas un simbol al centrului Brăilei.

statuie-brailastatui-din-braila

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 12 decembrie, P. Istrati călătoreşte clandestin pe vasul „Împăratul Traian”, spre Egipt, unde descoperă un unchi.

Pe 7 ianuarie 1907 se naşte Manolescu Mircea ( -1983 ), jurist şi sociolog, iar pe 23 ian Bălănică Theodor, inginer silvic, membru al Institutului Forestier Bucureşti.

Pe 17 februarie, la teatrul Comunal, N. Iorga prezintă istoria oraşului, primar este B. Spânu

N.D.Cocea întemeiază săptămânalul Desrobirea – organ sindicalist pe 17 aprilie.

Balurile se ţineau în saloanele „Paradis”( str. Cojocari, colţ cu str. Pomilor ), „Glodenberg” sau la Clubul Reagal

Piaţa regală era plină de corturile fotografilor – Andone Pascu de pe str. Griviţei nr. 67, B. Anton, Vasile Păiş, Costică Lenghen de pe blv. Carol nr. 191, Alexe Milusof ( Miloşiu ), Emil Braunstein, Petre Gradin ( Gradea ) de pe str. Griviţei nr. 288, Ilie Gorsky şi alţii.

Alte ateliere în oraş erau ale fotografilor Neculai Ştefănescu, Iani Andrei, Enache Dumitru, V. Popescu sau Nicu Rădulescu.

istoricul-brailei-episodul80

VA URMA

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -