Anul 1829 a însemnat debutul emancipării oraşului şi portului, la temelia cărora a stat dărâmarea Cetăţii Brăilei, cea mai puternică fortăreaţă de la Dunărea de Jos. A fost reconstruită după un plan urbanistic modern, care conferă unicitate oraşului. Acesta a sistematizat aşezarea medievală şi a pus în valoare terenul în pantă, orientat sub formă de amfiteatru, spre Dunăre. Oraşul a luat înfăţişarea unui evantai pe care Dunărea îl deschide spre câmpie. Valoarea urbanistică a Brăilei este exprimată prin continuitate de locuire, include în structura sa cele trei aspecte ale evoluţiei localităţii : dezvoltarea spontană, organică ( de până la 1829 ), intervenţia modernizatoare, prin planul de sistematizare al oraşului de la 1834 şi extinderea în etape, pe baza unui plan prestabilit, ce ţinea seama de structura deja existentă ; conservă, cu puţine modificări şi de dată recentă, întreaga zestre a fondului clădit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX.
Brăila este singurul oraş care poate oferi, la scară naturală, imaginea evoluţiei istorice, economice şi urbanistice a unei aşezări româneşti din perioada modernă. Oraşul este o realitate îmbogăţită de un corp de imagini, însumând stadii ale evoluţiei sale. Primul stadiu al Brăilei poartă amprenta imaginii unui sat de pescari, peste care se suprapun imaginile târgului, ale cetăţii turceşti şi ale oraşului-port. Documente iconice şi cartografice redau sintetic coordonatele aşezării medievale şi sugerează aspecte ale personalităţii sale.
Începe o nouă viaţă la oraşul de la Dunăre, libertatea comerţului pe fluviu aducând prosperitatea despre care se va vorbi ; mărfurile aduse aici vor fi vândute oricui. Se trece la parcelarea locurilor virane, care se vând la preţuri mici ; se aliniază străzile, se aşează felinare, se pavează piaţa centrală, se amenajează drumul spre port şi spre carantină, se înfiinţează un Spital militar, se amenajează parcuri şi grădini, se stabileşte locul viitoarelor instituţii, a spaţiilor urbane, zona din port, unde va apare cheul, delimitând suprafaţa pentru porto – franco .
Pe 8 martie 1831, se sfinţeşte biserica din centru, primind hramul „Sfântul Arhanghel Mihail” (după numele marelui duce rus ), este împodobită cu icoane, cărţi de cult şi alte lucruri necesare : anul următor se aduc trei clopote mari din bronz, turnate la Sankt Petersburg.
Instaurarea ordinii, a fost impusă prin Regulamentul Organic – document de bază pentru modernizarea societăţii şi care separa puterile : executivă, legislativă şi judecătorească ; ia fiinţă Sfatul orăşenesc.
Este ales pentru o perioadă de 7 ani , Ocârmuitorul judeţului ( subordonat Departamentului Treburilor din Lăuntru = Ministerul de Interne) – paharnicul Iancu Slătineanu ( supranumit „Richelieu al Brăilei”), în faţa căruia stăteau sarcini imense şi pe care le va achita cu onoare.
Coordonarea legislativă, a fost condusă de generalul Pavel Dmitrievici Kiseleff ( 1788-1872 ), militar şi diplomat de origine germană ( şeful Secţiunii a-V-a a Cancelariei Imperiale), numit de ţarul Nicolae I – Guvernant al Principatelor Române în perioada 1829 – 1834.
Generalul Kiseleff, prezintă Divanului Ţării planul oraşului ( 6 februarie 1831 ), formează sfatul oraşului şi comitetul pentru înfrumuseţarea sa. Planul locotenent – colonelului G. Riniev din 10 mai 1830, ajutat de colonel Nilson, prezintă perimetrul oraşului – pe linia ultimei întărituri a cetăţii turceşti ; în care se menţionau : Grădina Publică, Carantina, Vama, Bisericile (cele patru ), Bulevardul, Tribunalul, Pieţele şi Poliţia cu închisoare (amenajată în locul geamiei militarilor turci – „Gunchiar” din prima incintă a cetăţii) . Poliţia avea : polismaistru, 2 pristavi, un logofăt de epistaţi, 4 epistaţi, 16 seimeni. ; iar ca sarcini : cercetarea sănătăţii, încartiruirea ostaşilor, întocmirea catagrafiei slugilor, grija caselor copiilor sărmani etc.
Judecătoria judeţului se ocupa de probleme politice, penale, civile şi administrative ; personalul era format din prezident – paharnicul Matache Colceagul ( numit pe 15 august 1831), doi judecători (numiţi de domnitor pentru 3 ani), un procuror, un logofăt cu anaforale, un condicar, un vătaf de aprozi, copişti, aprozi şi zapcii judecătoreşti ; primele două pricini se judecă pe 24 august.
