Tradiţia muzicală a Brăilei este o realitate incontestabilă şi are o întindere în spaţiu, timp, valoare şi diversitate tematică ori stilistică.
Oraşul napolitanilor de la Dunăre nu este doar o metafora fără acoperire, pentru că aici fiinţează de peste 100 de ani de existenţă, Filarmonica muzicală Lyra, adevărata pepinieră de cântăreţi vocali, instrumentişti, corişti, de aici au pornit marile voci ale scenei lirice naţionale şi de peste hotare. Muzica corală este şi ea bine reprezentată şi cu continuitate de peste un secol, dacă amintim doar de Corul bărbătesc Armonia.
Nici genurile populare muzicale nu lipsesc din palmaresul cultural al Brăilei, pentru că muzica lăutărească şi lăutarii celebri au adus faimă muzicală Brăilei de-a lungul timpului.
G.Dem Teodorescu culegea prin anii 1883-1884 de la vestitul lăutar al Brăilei, Petrea Creţu Şolcan, adevărate nestemate ale creaţiei epice populare dunărene. Petrea Creţu Şolcan nu va fi, fiind singurul lăutar vestit al Brăilei, într-o lume atât de diversă, atât de agitată politic şi atât de activă economic, pentru că tematica baladească, a cântecului bătrânesc sau a cântecului de margine, a dat o notă specifică melosului popular din viaţa porturilor dunărene sau din condiţia de raia a acestui colţ de ţară.
Brăila muzicală a dat, tot în premieră, un nume mare în controversata, contestata dar foarte ascultata muzică jazz, iar acest mare nume este Johnny Răducanu.
În cartea sa de memorii „Singurătatea…meseria mea”, maestrul muzicii de jazz se prezintă cu vervă, ironie caldă şi şarm graţios: „M-am născut pe 1 decembrie 1931…, la Brăila,… într-o familie în care se studia muzica… De dimineaţă până seara se „scârţâia” la vioară sau la pian. Se cântau sonatinele lui Beethoven, Chopin, se cânta Bach, Mozart, Czerny…, mulţi compozitori clasici.” Jonny Răducanu aminteşte de arborele genealogic plin de lăutari faimoşi … ca „bunicul Stroe, din partea mamei, sau cei trei fraţi ai ei, Oană, care cânta la pian, trompetă, contrabas şi baterie, Cristache, violonist, Sandi, pianist.”
Din partea tatălui, Johnny Răducanu face referiri la celebrul lăutar de pe moşia lui Ipsilanti, de la Şuţu, Petre Creţu Şolcanu, cu care bătrânii din familie spuneau că seamănă şi poate de aceea…”pe actele mele tot Creţu Răducanu am rămas”.
Tatăl său, Creţu Costică, a fost un contrabasist apreciat şi…”a cântat în trupa marelui cântăreţ de operă, Leonard, şi în orchestra simfonică.” Fraţii lui Johnny Răducanu, Mişu şi Mitică, erau pianişti, iar Victor cânta la vioară.
Tânăril Creţu Răducanu, alias Johnny Răducanu, îşi începe studiile muzicale în familie, prin faimoasa metodă franţuzească DoReMi, apoi la Conservatorul Lyra, la clasa de pian al profesorului Papanti.
Începe studii de specialitate la Iaşi, apoi la Cluj şi, între 1953-1956, la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, la Clasa contrabas a profesorului Joseph Prunner. Johnny Răducanu a dat prestigiu şi calitate muzicii de jazz şi a impus acest gen muzical în condiţiile unei rezerve şi alergii manifestată făţiş, stânjenitor şi nu de multe ori cenzurată penibil.
Va cânta în formaţii muzicale în vogă Quintetul de Jazz Bucureşti şi cu muzicieni celebri ai timpului, Richard Oschanitzky sau Aura Urziceanu, iar în ultimul timp cu tineri muzicieni, pe care i-a format: Ionuţ Baranga, Jean Stoian, Pedro Negulescu, Teodora Enache…
Într-o strălucită carieră, Johnny Răducanu a făcut cunoscută muzica românească de jazz pe scenele festivalurilor de gen din ţară, Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Costineşti, Sibiu, Braşov….ca şi peste hotare, în S.U.A., Elveţia, Germania, Italia, Ungaria, Belgia, Olanda, Polonia….
Pentru activitatea sa de excepţie, muzicianul Johnny Răducanu a fost răsplătit cu numeroase premii, diplome şi medalii de la foruri culturale din ţară şi din străinătate : Premiul pentru activitate jazzistică la Festivalul Internaţional de Jazz de la Karlovy Vary, în 1962, când a fost declarat cel mai bun contrabasist; Premiul Uninunii Compozitorilor, pentru compoziţiile instrumentale şi piesele de jazz în stiulul popular românesc; Diploma de Merit a Ambasadei S.U.A. din Bucureşti, pentru promovarea jazzului american în România; Premiul Flacăra, în 1997; Medalia de Aur la Festivalul Internaţional al Tineretului, secţia jazz, în 1957, la Moscova sau Premiul pentru întreaga activitate pusă în lumea jazzului, acordat de Uniunea Criticilor Muzicali din România.
Distincţia cea mai onorantă, cea mai importantă din viaţa sa (…acordată prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Nr. 136 din 29 septembrie 1997), rămâne „Cetăţean de Onoare al Brăilei, deoarece a fost… cel mai tulburător moment din viaţa mea. Nici azi nu cred că a fost adevărat. M-am simţit copleşit de onoarea de a sta alături de valori ca Nae Ionescu, Perpessicius, Mihail Sebastian, Panait Istrati, Fănuş Neagu, Hariclea Darclee”.
A încetat din viaţă pe 19 septembrie 2011, la vârsta de 79 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.