sâmbătă, mai 4, 2024

Lansare de carte „Aleiul Cuza şi alte monumente – o istorie ilustrată”

Important de Citit

Lansare carte – Ioan Munteanu la Biblioteca Judeţeană

Vineri, 13 noiembrie, la ora 17.00, brăilenii sunt aşteptaţi la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila afis lansare album fotodin Piața Poligon, nr. 4 pentru un eveniment editorial special, lansarea albumului foto-documentar „Aleiul Cuza şi alte monumente – o istorie ilustrată”, autor profesor Ioan Munteanu.

Volumul este rezultatul unui proiect finanţat de Consiliul Judeţean Brăila prin „Programul pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes judeţean – cultură, culte, sport pentru anul 2015″ şi implementat de către Asociaţia Naţională a Bibliotecilor şi Bibliotecarilor Publici din România (ANBPR) – Filiala Brăila. Este al doilea proiect editorial al Asociaţiei finalizat în anul 2015 şi, ca şi primul, vizează subiecte de istorie locală şi memorie culturală.

Autorul, profesorul Ioan Munteanu, personalitate brăileană cunoscută, scriitor cu peste 20 de titluri despre Brăila şi împrejurimile ei, a depus o muncă minuţioasă şi riguroasă de cercetare şi documentare, rezultatul fiind o atractivă „istorie ilustrată” a unor case cu „poveste” din oraşul nostru.

Dorinţa autorului de a contribui la regăsirea poveştilor uitate s-a suprapus perfect cu intenţiile ANBPR – Filiala Brăila şi ale Editurii „Proilavia” şi astfel s-a născut un album deosebit, o carte care poate sta cu mândrie în orice bibliotecă. În plus, între paginile ei, cititorul va găsi modalităţi moderne, surprinzătoare, prin care este ghidat să viziteze la pas toate obiectivele descrise. Din acest motiv cartea va fi o atracţie şi pentru cei în vârstă, care, cu nostalgie, vor descoperi Brăila tinereţii lor, dar şi pentru cei tineri, care vor avea ocazia să testeze tehnologii moderne bazate pe coduri QR. Pe de altă parte, volumul va satisface cele mai mari exigenţe de calitate, fiind realizat în condiţii grafice deosebite.

Pentru a descoperi toate acestea, dar și pentru a asculta prezentările unor brăileni plini de harul discursului cum sunt Viorel Coman, scriitor, Costel Drăgan, arhitect, şi Constantin Toader, profesor, brăilenii sunt invitaţi să participe la un dublu eveniment: lansarea cărţii şi închiderea oficială a proiectului „Oraşul ca moştenire pentru viitor, clădiri de patrimoniu – album foto-documentar” la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, în Sala de Lectură de la etajul I.

afis lansare album foto

 

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -