Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează în semn de omagiu expoziția documentară „Liviu Rebreanu – Portret de scriitor„, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la moartea acestuia.
Liviu Rebreanu (27 nov. 1885 – 1 sept. 1944) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori români, iar opera sa a contribuit la dezvoltarea realismului în literatura română modernă. Rebreanu a fost crescut în mediul rural transilvănean și a fost martor al vieții și al problemelor sociale din acea parte de țară. A urmat studii de drept la Universitatea din Budapesta, iar mai târziu a lucrat ca avocat și funcționar public. A debutat în noiembrie 1908 în revista sibiană „Luceafărul” cu nuvela „Codrea”, iar un an mai târziu a publicat nuvela „Ofilire” în aceeași revistă. Debutul în publicistica bucureșteană a avut loc în octombrie 1909 în revista „Convorbiri critice” cu nuvela „Volbura dragostei”, text care a fost republicat și în alte reviste.
Operele lui Rebreanu abordează teme precum iubirea, pasiunea, condiția umană și lupta dintre dorințe și norme sociale. În 1920 a apărut romanul social „Ion”, întâia capodoperă a scriitorului și cel dintâi roman românesc epocal care a cucerit repede masele de cititori, dar nu și critica vremii, contestările venind din partea lui Tudor Arghezi și Nicolae Iorga. Totuși, romanul este distins cu cel mai mare premiu al Academiei Române pentru realism și descrierile sugestive. Rebreanu a scris și alte opere importante, cum ar fi „Răscoala” și romanul psihologic „Pădurea spânzuraților”, care explorează teme sociale și politice din România secolului al XX-lea. Ca romancier, este adeptul realismului clasic, fiind inspirat de operele scriitorilor Tolstoi, Balzac și Zola. „Jar”, „Gorila”, ”Amândoi” sunt romanele care au apărut până în anul 1943, an în care apare și „Amalgam”, ultimul volum antum ce cuprinde studii, articole, conferințe, confesiuni. Marele scriitor s-a remarcat și în lumea teatrului. A întocmit repertoriul pentru reclame publicitare, a tradus numeroase piese și a ajutat la pregătirea revistei bilunare „Teatrul”. Grație acestor preocupări și a activității sale din cadrul Teatrului Național Craiova, Rebreanu a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soție – actrița Ștefania Rădulescu.
Viața personală a scriitorului a fost la fel de interesantă ca și opera sa, fiind plină de sacrificii și momente grele. Liviu Rebreanu s-a stins din viață la 1 septembrie 1944 la 59 de ani, o vârstă la care mai avea multe de spus. Moștenirea lui în literatura română sunt scrierile sale care au fost traduse și apreciate în întreaga lume, iar stilul său realist și profunzimea temelor abordate au influențat și inspirat mulți alți scriitori. Rebreanu a fost întemeietorul romanului modern și unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului.
Expoziția documentară a fost realizată de bibliotecar Camelia Aurelia Cherciu și poate fi vizionată în perioada 30 august – 26 septembrie 2024 în holul Secției Împrumut Cărți pentru Adulți.