În perioada 18 – 25 martie în România şi Republlica Moldova va avea loc Săptămâna pentru viaţă 2015 – Fiecare viaţă este un dar, având ca punct culminant Marşul pentru viaţă, organizat în 21 martie.
Acest marş are ca scop promovarea unor idei de valoare şi respect pentru convieţuirea umană, cu mesajul că „Fiecare viaţă este un dar” , că fiecare persoană este unică şi are o valoare infinită, iar societatea nu are decât de câştigat în sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale.
Ca şi în anul 2014, Asociaţia „Studenţi pentru viaţă” organizează în Bucureşti „Marşul pentru viaţă”, un eveniment de conştientizare la care participă mii de oameni.
Oraşul Brăila susţine campania şi participă împreună cu organizatorul local doamna Aurelia Cernat şi studenţii Facultăţii de Inginerie şi Agronomie Brăila.
Toţi cei care doresc să participe la acest eveniment sunt invitaţi sâmbătă, 21 martie, la orele 11:00 – 13 :00 în Parcul Monument.
Marşul este neconfesional şi APOLITIC şi prin demersul acestei campanii se înţelege transmiterea mesajului că nu solicităm interzicerea prin lege a avorturilor, ci ne propunem să conştientizăm existenţa, unicitatea şi demnitatea şi valoarea de nepreţuit a fiecărui om începând din momentul concepţiei. Să conştientizăm că diferite situaţii defavorabile, precum sarcina neaşteptată ori aflarea unui diagnostic probabil de Sindrom Down, conduc la criza de sarcină, o perioadă extrem de dificilă pentru femeia însărcinată. Să conştientizăm ca societate, necesitatea sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină.
Şi Brăilenii pot !!!