AUREL M. BURICEA
[the_ad id=”12306″]
Poem în proză …
Te voi iubi , cum câmpia secetoasă cheamă ploaia roditoare și când sufletul meu mereu tânăr flori de soare vrea să pară , iubito. Că timpul e greu, că ne tot cheamă mereu să dormim somnul din somn. Grăbește-te să vii, că orele se fac reci , cât mai putem să fim oameni întregi ,,E atâta întuneric că numai cuvintele-s lumină. Sunt călător în lumea asta avară și gândurile flămânzesc pe-afară. Viorile fug în pădure și se fac arbori, vântul singurătății suflă-n ei și muzica atârnă de cer ca perele coapte ce stau să cadă. Dragoste provincială, trecătoare, amicală, m-ai robit o viață-ntreagă, nu știam că sunt escală în câmpia asta bleagă, n-ai știut cum să mă pierzi și-acum stau într-o colibă, lumânare-ntr-o colivă …