Producătorul auto Nissan Motor a anunţat miercuri că toate vehiculele sale noi de pe pieţele cheie vor fi parţial sau complet electrificate până la începutul anului 2030, într-o încercare de a îndeplini obiectivul privind zero emisii până în 2050, transmit Kyodo şi Reuters.
Pieţele cheie ale Nissan sunt Japonia, China, Statele Unite şi Europa, astfel, compania va produce vehicule electrice mai competitive şi mai eficiente, dezvoltând semnificativ bateriile, pentru a spori autonomia şi a reduce timpul de reîncărcare. Nissan speră să îmbunătăţească economia de combustibil la motoarele pe combustie folosind tehnologia e-Power.
Şi alţi producători auto din Japonia au accelerat planurile de electrificare. Până în 2025, Toyota Motor vrea să vândă anual cel puţin 5,5 milioane de vehicule electrificate sau jumătate din vânzările sale globale, iar Honda Motor are ca obiectiv electrificarea a două treimi din gama sa de vehicule până în 2030.
Japonia are ca obiectiv interzicerea vânzării de noi automobile echipate cu motoare pe benzină, în următorii 15 ani, a anunţat recent Guvernul de la Tokyo, conform unui plan prin care statul nipon vrea să ajungă la zero emisii de carbon.
Planul prevede stimularea vânzării de vehicule electrice, inclusiv modele hibride şi vehicule cu celule de combustibil, până în jurul anului 2035. Pentru a accelera răspândirea automobilelor electrice, autorităţile de la Tokyo vor lua măsuri pentru reducerea costului la bateriile pentru vehicule cu mai mult de jumătate, până în 2030.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.
Îți recomandăm să citești și articolul: Felină plină de energie Jaguar I-Pace