Prin Decretul lui Alexandru Ghica (1 mai 1836), negustorii străini din oraş, erau autorizaţi să cumpere terenuri, case şi magazii pentru comerţ, soseşte primul vapor maritim de la Constantinopol (1837), atelierele de reparat vase ale lui Antonie Fatuta se extind (1840), se introduce Regulamentul de practicare a comerţului în port şi obor, începe construirea drumului din centrul către port (terminat în anul 1838).
Apar mari companii, precum cele ale grecilor Gheorghios Kastrino, Iannis Lichiardopoulos, Hristoforus Petalas, şi Gheorghios Karapano.
În port sosesc 449 vase (tot anul 1836), cu diverse mărfuri : vinuri, ţesături, cafea, fier, plumb, cositor, scorţişoară, piper sau fructe.
Obşteasca Adunare propune înfiinţarea unui Tribunal comercial, cele mai practicate meserii ale localnicilor erau : căruţaşi (ghiociari) (1), pescari, hamali[1] şi lucrători portuari, matrapazi ( neguţătorii ), marchitani, armatori, misiţi, marangozi, cafali, corăbieri, sau dragomani. Pentru încărcarea rapidă a vaselor casele de comerţ tratau cu vătafii[2], comportamentul acestora fiind mereu la marginea legii.
Au loc îmbunătăţiri legate de transport şi comerţ : Deputăţia mercantilă – 1838, reprezentanţa celor 40 de negustori, primul ziar comercial „Mercur” (foto 13)– 1839, Jurnal Comerţial al portului, editat de prof. Ioan Penescu.
În Şantierul naval se lansează la apă o corabie pentru un negustor sardinez (pe 15 august 1839).
Banii pentru amenajarea portului sunt repartizaţi prin Ofisul din 19 oct. 1840 …pentru construirea unui ambarcader carele înlesnind încărcarea chiar din ţărmuri a multor corăbii deodată, să poată sluji şi spre statornica tămăduire a înecăciunii.
Contactul oraşului cu Europa, prin intermediul portului, a permis pătrunderea ideilor şi influenţelor novatoare, a imprimat urbei un climat de modernizare, din „Mercur” nr. 2/11 martie 1840 – aflăm că intră corăbiile turceşti Martago, Martig Beşcefte, Kosare, Şafte, Martig şi Tulet Matibo ( 9 martie) şi vasele : Panonia, Argo şi Ferdinand.
Oraşul se lărgeşte pentru ca locuitorii să beneficieze de avantajele economice ale statutului de porto – franco, trăiesc aici 435 greci (meseriile lor erau de negustori, armatori, agenţi comerciali, meşteşugari şi marinari), pasagerii sosiţi cu vaporul, urcă în oraş cu două trăsuri acoperite, comerţul se desfăşura după un regulament controlat de dragomani (misiţi), populaţia oraşului are 14.000 de locuitori, 845 de vase trec prin port în anul 1841 şi 998 vase în 1844. Începe construcţia cheului din port, se exportă lemn, scânduri, vin sau carne de la cele 3 abatoare.
În anul 1845, agenţia gălăţeană a Societăţii „Lloyd” din Trieste a inaugurat linia maritimă comercială permanentă Constantinopol – Brăila, iar în anul următor linia Odessa – Brăila.
După Ofisul domnesc nr. 17 din 5 ianuarie 1845, care prevedea înfiinţarea dubilor canoniere pe Dunăre, în iunie, sosesc din Slavonia, şalupele canoniere, care sunt amenajate cu tunuri şi la interior la Atelierul naval ; prima şalupă – jumătate de şeică, cu doi arbori, 18 vâsle şi 4 tunuri, comandată de locotenentul Constantin Petrescu, va rămâne la Brăila.
Prin Ordinul nr. 2755 din 2 iunie 1845, şalupele au arborat tricolorul orizontal şi flamura Sf. Gheorghe ; lângă Pescărie se vor construi ateliere, clădiri pentru echipaje şi materiale, lucrări conduse de inginerul austriac Balzano.
Astfel, prin „Porunca nr. 283/10 august – către propornicul Petrescu, Flotila de Dunăre se organizează la Brăila, putem spune că Marina Militară a României s-a format în acest loc. În port se construiesc doi noi pontoane, unul deservind nava rusească „Petru cel Mare” – ce lega Odesa de Brăila ; în port vin 1383 de vase ( tot anul 1845).
[1] Hamal – muncitor care transportă poveri. Din turcescul hamal
[1] Vătaf – conducător/persoană având dub ordinele sale un număr de oameni. Din bg. vatah/ ucr. vataha/ pol. wataha
VA URMA