vineri, mai 3, 2024

Salvat din lagăr de propria bunică, a strâns o colecţie impresionantă de vederi cu oraşul Brăila

Important de Citit

 Profesorul Helmut Hulhanek este unul dintre cei mai de seamă colecţionari de cărţi poştale ilustrate româneşti. A scris numeroase studii de cartofilie, domeniu pe care îl consideră a fi o ştiinţă auxiliară a istoriei. Domnia sa a uimit lumea colecţionarilor români atât prin profunzimea investigaţiilor în trecutul îndepărtat al istoriei noastre, făcute prin intermediul imaginilor cărţilor poştale ilustrate cât şi prin amploarea colecţiilor ce le deţine. Este preocupat în aceeaşi măsură de numismatică, de vechi acţiuni, de fise de telefon şi jetoane româneşti, le cercetează şi le popularizează prin numeroase articole. 

  Ne-a oferit, inscripţionate pe un CD, imaginile unui număr de 138 de vechi ilustrate brăilene, multe dintre ele nefiindu-ne cunoscute. Avem plăcerea de a-i face domnului Helmut Kulhanek o prezentare, solicitată de admiratorii colecţiilor şi studiilor sale.

Profesorul Helmut Kulhanek s-a născut la Reşiţa, în Banatul Montan, în toiul celui de al doilea război mondial, la 23 iun. 1942. Strămoşii, meseriaşi calificaţi în minerit şi siderurgie, au fost colonişti veniţi în urmă cu peste 200 de ani din oraşul Linz (Austria) şi din ţinutul sudeţilor (Karlsbad, actualul Karlovy-Vary din Cehia), fiind printre pionerii care au contribuit la dezvoltarea rapidă a complexului industrial reşiţean StEG (Staats Eisenbahn-Gesellschaft), ulterior UDR (Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa).

Părinţii săi, tatăl strungar-rectificator, mama croitoreasă la teatrul local, au fost victimei ale politicii inumane pe seama minorităţii germane după 23 august 1944 în reglarea conturilor privind despăgubirile de război impuse de sovietici. Tatăl, luat de pe stradă, a fost deportat în Siberia, îndurând nenumărate suferinţe timp de 5 ani dar a supravieţuit datortiă înaltei calificări profesionale. Mama, luată şi ea de pe stradă, a reuşit să scape de deportare datorită unei împrejurări norocoase: bunica, aflată în mulţimea celor veniţi la gardul lagărului cu prizonieri, să-şi ia rămas bun, într-un moment de neatenţie a santinelei a reuşit sa îl strecoare pe micuţul Helmut, atunci de 2 ani şi jumătate, pe sub sârma ghimpată, acesta fugind în braţele mamei sale. După certuri violente, mama şi copilul au fost împinşi afară, ulterior fiind ascunşi în podul unui şopron până la încheierea campaniei de capturare a germanilor din Reşiţa.

După grădiniţa în limba maghiară, şcolarizarea în limba română şi bacalaureatul luat în 1960 a urmat facultatea de matematică şi fizică la Universitatea din Timişoara şi examenul de stat în anul 1965 cu o lucrare de diplomă în domeniul ultrasunetelor. A desfăşurat o bogată activitate în domeniul turismului şi sportului primind mai multe premii şi diplome. Se căsătoreşte în 1966 cu o colegă de facultate, gimnastă la categoria „maestră”, iar în 1969 i se naşte fiica. În anul 1977 lăsând zălog soţia şi fiica a reuşit să obţină, cu nemăsurate oprelişti, o viză pentru vizitarea unor rute în străinătate. Mâhnit şi întristat de starea de lucru existentă, nu s-a mai întors în ţară. Prin „Crucea Roşie Internaţionlă” şi-a reîntregit familia.

În Germania începe munca de la 0, lucrează într-o fabrică de produse din beton prefabricat, obţine o aprobare de predare la un gimnaziu dintr-o pitorească regiune deluroasă din apropierea graniţei cu Belgia şi Olanda. Face o nouă stagiatură, susţine un nou examen de stat şi dupa 4 ani devine Studienrat, echivalent cu profesor cu grad II, iar în 1994 Oberstudienrat de grad I, titlu cu care iese la pensie în 2007. Concomitent cu munca la catedră a studiat la” fără frecvenţă”, tehnologia optimizării proceselor industriale pe baza electronicii digitale. A participat cu realizări proprii la diferite expoziţii, a executat numeroase aparate pentru experienţe în domeniul fizicii şi modele în comanda automată a unor maşini-unelte programate cu ajutorul calculatoarelor. Are preocupări în domeniul aparaturii medicale de tratament cu raze ultraviolete şi curenţi de înaltă frecvenţă.

Publică în numeroase reviste sute de articole în domenul cartofiliei, numimasticii, hârtiilor istorice de valoare, a istoriei feroviare, a acţiunilor diferitelor societăţi din perioada antebelică şi al documentaristicii, litografiei, domenul colecţionaristicii.

Talent multilateral, bine documentat, profesorul Kulhanek a adus o contribuţie esenţială la elucidarea unor teme rămase în suspensie în cartofilia şi numismatica clasică românească şi, cu siguranţă, vor urma noi studii şi document destinate colecţionarilor interesaţi.

 

 

Sursa: „Amintiri din cel ma frumos port de la Dunăre” de Valeriu Avramescu

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -