luni, aprilie 29, 2024

Șeful

Important de Citit

sefulCând angajatul închide uşa de la biroul şefului şi ia loc, umbra se aşază pe mocheta din încăpere. Şeful e prea nervos ca să o observe.
– Deci, în legătură cu cele şaizeci şi şapte de milioane …E adevărat sau nu că ai spart programul cu ştatele de plată şi ţi-ai dublat fraudulos venitul în ultimele trei luni?!
Angajatul ridică din umeri şi zice:
– Mda, m-ai prins.
Şeful dă din cap, uimit de nepăsarea angajatului.
– Păi, sper că toţi banii ăia şi plăcerea de a-ţi băga nasul în fişele medicale ale colegilor tăi – sau ce altceva vei mai fi făcut, punând în pericol securitatea serverului – merită să ajungi la închisoare.
– De fapt, cât eram în sistem, am aruncat o privire şi peste situ-rile accesate de tine şi am găsit câteva din preferatele tale.
Prichindei thailandezi, Grădina grădiniţei, Savoarea prepubescenţilor…
– Habar n-am ce tot îndrugi acolo, zice şeful tăios.
– …şi în special un site cu o grafică drăgălaşă pentru care cred că te-ai dat de ceasul morţii ca să-l găseşti – Înalt de-o şchioapă.
– Chem poliţia.
Şeful ridică receptorul.
– Ok. Atunci poate o sunăm şi pe soţia ta.
Şeful pune receptorul în furcă.
– Ce vrei?
– Vreau să îmi scot din cap imaginea ta stând pe scaunul ăla şi făcându-ţi  damblaua cu asemenea porcării. Am nepoţi şi nepoate de vârsta lor.
– Nu căutam site-urile respective, bânguie el. Am dat din întâmplare peste ele.
– Ciudat, pentru că ai acces nelimitat, eşti membru pe toate site-urile alea, Tăticule.
Şeful se înroşeşte ca un rac fiert.
– Dacă tot îţi faci cheful cu porcării de-astea, ai putea să foloseşti o parolă care nu-i chiar la îndemână.
Şeful îţi şterge fruntea de sudoare.
– Dar n-o să mai faci asemenea prostioare de acum înainte, nu-i aşa?!
Şeful dă din cap că nu şi începe să plângă.
– Sigur că nu, zice angajatul. De fapt, mi-am permis să-ţi schimb parola ca să nu mai fi ispitit să intri pe site-urile alea şi o să-şi verific şi contul de acasă, ca să mă asigur că nu o mai iei pe căi greşite, OK, amice?
Şeful îşi acoperă faţa cu mâinile în timp ce angajatul se ridică şi deschide uşa.
– Şi pentru că o să lucrez peste program să te ajut cu acest mic proiect, să lăsăm noul meu salariu aşa cum e. Ne vedem luni.

Poveste fictivă. Pentru cei cărora le place să scrie şi doresc să le publice pe site, aşteptăm poveştile voastre aici

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -