Casa umbrei
de ce-am plecat din satul meu natal
casa părintească încet se-nclină
spre nicăieri-secată de lumină
în cer pare o lacrimă de cristal
aud cum plânge mama la fereastră
privirea ei orbeşte-n depărtare
trece dintr-o stare în altă stare
mă caută din umbra ei albastră
singur şi trist cobor în sinele meu
obosit de sisteme si viziuni
vine vremea să mă hrănesc cu minuni
să-mi fac din toamnă hamac de curcubeu
să beau şi să cânt cu îngerii-n amurg
când lacrimile mamei prin mine curg
din volumul Vama din rod , 2oo7