miercuri, mai 1, 2024

Târg educațional la Brăila

Important de Citit

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila găzduiește luni, 26 septembrie 2022, între orele 11.00 – 16.00, cel mai mare târg de consultanță educațională din România. Tinerii sunt invitați să experimenteze educația în străinătate la World Education Fair. Sub conceptul Educație 360°, târgul educațional va avea loc în București, Constanța, Brăila și Virtual. Universități din străinătate, licee de elită și centre de limbi străine vin în România pentru a discuta direct cu cei interesați să afle care sunt programele de studiu potrivite fiecăruia, bursele și metodele de finanțare care pot fi accesate și care sunt pașii care trebuie parcurși pentru a fi admiși la instituțiile dorite, oriunde în lume.

Ce te așteaptă la World Education Fair:

  • Universități reprezentate, cu programe de studiu în: Olanda, Austria, Germania, Franța, Italia, Marea Britanie și Elveția.
  • Tabere academice, sportive, recreative în întreaga lume.
  • Școli și licee de top din Marea Britanie.
  • Teste de orientare profesională My Future Choices (COA).
  • Cursuri, pretestări și examene de certificare IELTS/Cambridge.
  • Programe Work & Travel USA, la super prețuri.
  • Masterclass-uri și workshop-uri.

Evenimentul se desfășoară la Sala de Lectură din cadrul bibliotecii, iar participarea este gratuită în baza formularului de înregistrare:

https://www.worldeducation.ro/eventRegistration?id=174

Programul workshop-urilor organizate la Biblioteca Județeană Brăila:

1. Studiază alături de IntegralEdu: Experiența studenților noștri
Ora 12:00|secția Mediatecă
Cristina Secan, Antonia Dragomir
2. Descoperă-ți potențialul profesional: Alege un test de orientare în carieră
Ora 13:00| secția Mediatecă
Florentina Mocanu
3. Continuă-ți parcursul academic cu un program de masterat
Ora 14:00|secția Mediatecă

Alina Drinceanu
Vă așteptăm!

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -