Nu pot începe mărturia despre Gabriel Dimisianu, analist autentic al generației ’60, fără un sentiment de sfială. L-am cunoscut într-un lift, părându-mi-se că urcă spre neant, și, în prezența Domniei-Sale, totdeauna cuvintele mele se retrag în măreția zăpezilor de la mănăstire.
Erudiția bogată, gustul, capacitatea de adecvare a judecății sale critice sunt câteva axiome care i-au asigurat imensa disponibilitate spirituală izbitoare în analizele consacrate prozatorilor Fănuș Neagu, Ștefan Bănulescu, Augustin Buzura, Virgil Duda, Teodor Mazilu, D.R. Popescu, Sorin Titel, Constantin Țoiu și Nicolae Velea, în cronicile și eseurile sobre asupra literaturii române clasice și contemporane. Criticul este alături de Teodor Vârgolici, brăileanul cu cea mai lungă și rodnică activitate literară, cu o scară valorică clară și cu analizele cele mai profunde. Demersul său critic are claritate, demonstrează logic, argumentat, valoarea operei literare. Emite judecăți dezinteresate și nu se bazează pe reciprocități, dotat fiind cu inteligență subtilă și percepție critică fină. Bunăoară, a analizat cu pertinență opera lui Fănuș Neagu reușind să impună cititorilor o valoare autentică. Mă înclin în fața unei admirații vechi, chiar dacă nu-i laud zâmbetul indiferent-ironic cu care privește evoluția creatorilor din urbea noastră. Opera lui Dimisianu este în tezaurul literaturii noastre o prezență fertilă, de remarcabilă profunzime. Năzuința de identificare a conștiinței criticului cu conștiința operei este un deziderat ușor de identificat. La baza judecăților sale stau principii și concepte logice, axiologice, în care se înscriu raționamentele sale estetice. Dimisianu este un critic erudit și subtil al timpului nostru, o voce distinctă.
Dimisianu este conștient că nu poate exista nici o istorie literară etalon, veșnică, oricare ar fi ea. Devenirea istoriei, a ideilor și a formelor personalizate asumate face ca istoria literară să fie rescrisă mereu și în moduri diferite. O incitare seducătoare asupra valențelor creatoare ale actului critic.
Prezență sporadică în viața culturală a Cetății, criticul aduce a sărbătoare cuceritoare sufletului nostru îndrăgostit de ființa Cuvântului.
Pronunțănd sau scriind numele său, aud cum se desprind din ploapele cerului fluturii ninsorii și cum se lipesc de plumb literele pe pagina de mirare. Pentru că nu a făcut concesii în vremea de tristă amintire, verticalitatea morală ți civică îi completează profilul de mare domn al literaturii noastre contemporane. Opera sa îmbogățește patrimoniul spiritual brăilean.
Chiar dacă vremelnicii aleși ai Cetății nu l-au onorat cu nobila dinstincție de ”Cetățean de Onoare”, Gabriel Dimisianu este un nume de onoare al universului literar românesc.
Sursă: Arhivele cerului
Editura Danubius – 2001
Autor: Aurel M. Buricea