joi, mai 16, 2024

10 TRUCURI pentru TINEREŢE

Important de Citit

Cum timpul nu-l poți da înapoi, ține la distanţă procesul natural de îmbătrânire şi păstrează-ți tinereţea apelând la mici trucuri!

Orice om îşi doreşte tinereţe fără bătrâneţe, dar până să descoperim izvorul cu apa vie din poveşti, am adunat o serie de sfaturi şi trucuri la-ndemâna oricui, care ne scutesc de intervenţii dureroase şi costisitoare.

133701-133409

1.Hidratează-te după demachiere

După o vârstă, pielea are nevoie de o mână de ajutor, iar agenţii hidratanţi din loţiunea demachiantă nu mai fac mare lucru. Pielea uscată se ridează uşor, însă dacă e bine hidratată, liniile fine devin mai puţin vizibile. Alege pentru noapte creme hidratante antiîmbătrânire, pentru că au un procent mai mare de ingredient activ. Masează după aplicare şi asigură-te că a fost absorbită în piele, iar peste noapte vei beneficia de toate acţiunile cremei.

2.Întinde fardul de obraz pe pomeţi

Multe femei aplică fardul vertical pentru a crea iluzia de faţă mai lungă, însă pe măsură ce îmbătrânim, tenul pierde din stratul de grăsime, iar umbrele care se formează sub osul pomeților devin mai accentuate. Atenuează efectul prin aplicarea fardului doar pe proeminenţa osului, fără să atingi scobitura de sub el.

3.Poartă rujuri în culori calde

Nuanţele nude sunt plăcute, dar când buzele încep să se subțieze, culorile calde sunt de preferat pentru un plus de volum, accentuate cu un gloss strălucitor sau măcar lucios, folosit ca finiş.

4.Exfoliază uşor pielea

Înlăturarea celulelor moarte şi a straturilor superficiale ale pielii este cel mai bun truc ca să ai o piele tânără în cel mai scurt timp, pentru că acest tratament stimulează înnoirea celulară. Odată cu vârsta, acest mecanism de înnoire nu mai este la fel de rapid ca la 20 de ani, iar exfolierea agresivă nu e de dorit. Întinerește-ți pielea cu o exfoliere mai blândă, care să n-o deterioreze. Asta îți aduce și alte beneficii: pielea devine mai moale şi capătă luminozitate.

De două ori pe săptămână, foloseşte un exfoliant cu particule delicate.

O perie electrică pentru faţă este un alt mod foarte bun de a stimula procesul de înnoire a pielii și de a o curăţa în profunzime.

5.Mănâncă peşte gras2006-0887YoungAeLee_IMG_x900

Ai spune că acest îndemn ţine mai mult de dietă, însă acizii graşi esenţiali menţin membranele celulare în bună stare şi împiedică deshidratarea pielii, menţinându-i supleţea.

6.Aplică anticearcăn

Dar nu orice fel de anticearcăn. Alege formulele cremoase, care să nu scoată în evidenţă ridurile fine, şi cu două tonuri mai deschise decât tenul sau fondul de ten pe care-l foloseşti, pentru a da un plus de luminozitate acestei zone.

Aplică puţin anticearcăn în colţul intern al ochiului, precum şi pe linia care se formează de la nas spre gură, chiar în pliu, pentru a reduce umbra. Astfel, vei da mai mult volum feţei.

7.Foloseşte mascara pentru volum şi curbare

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, genele se subţiază şi devin mai drepte. Folosește o mascara care să le îngroaşe şi să le întoarcă. Desigur, cleştele de întors genele poate fi de mare ajutor după 40 de ani.

8.Satură tenul cu apă

Auzim tot timpul îndemnul de a bea apă, dar puţine dintre noi beau cei doi litri recomandați. Uneori, nu ţi-e sete, dar pielea are nevoie de apă pentru a-şi păstra prospeţimea. Hidratarea interioară este importantă, iar dacă o suplimentezi cu o mască pe bază de apă minerală, vei vedea cum tenul parcă întinereşte.

La două, trei zile, îmbibă un tifon cu apă plată şi aplică-l pe faţa curată. Lasă tenul să-şi tragă câtă apă poate, iar după 15-20 de minute, îndepărtează această mască. Este un extraordinar moment de relaxare.

9.Învăluie-te într-un parfum proaspăt

Studiile au arătat că persoanele care sunt învăluite într-o aromă de citrice şi fructe acrişoare ce dau senzaţia de prospeţime sunt percepute ca fiind mai suple, mai tinere.

10.Dormi cât de mult poţi!

În timpul somnului, pielea se regenerează mult mai bine decât atunci când eşti activă. E bine ca ora 11 seara să te găsească deja în pat, iar dacă ai posibilitatea, aţipeşte 10-15 minute în timpul prânzului.

Comentarii

comentarii

Articolul precedent
Articolul următor
- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Dialog între generații la Biblioteca Județeană

Joi, 16 mai 2024, de la ora 12, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila are un invitat deosebit, pe domnul...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -