joi, decembrie 26, 2024

Cum să motivăm copiii să scrie temele sau să le placă școala

Important de Citit

Temele sunt o parte foarte importantă a procesului educațional: ele sunt cele care îi ajută pe copii să aplice ce au învățat de-a lungul zilei și să ”cimenteze” cât mai bine noțiunile nou învățate.

Pentru părinții implicați am creat o listă de sfaturi pentru a-i ajuta să-și motiveze copiii și nu să-i convingă. Pentru a fi cu adevărat relevante, temele trebuie privite ca o provocare și nu ca pe o corvoadă de care trebuie ”să scapi”.

Temele au nevoie de un program

Trebuie ales un interval orar în cadrul căruia copiii trebuie să se concentreze exclusiv asupra temelor. Acest lucru trebuie să fie valabil și peste weekend, deși poate fi mai dificil ca în zilele relaxante de sâmbătă sau duminică să-l ajuți pe cel mic să se concentreze asupra școlii. Verificați planul în fiecare zi după școală: astfel cel mic va putea să înțeleagă mai bine ce trebuie să facă și să-și monitorizeze progresul și realizările!

Bucurați-vă de o pauză după școală

Poate fi tentant că imediat ce sosește acasă, să-ți rogi copilul să se apuce imediat de teme: informația este proaspătă, el este deja setat pe ”școală”. Aceasta nu este o așteptare realistă. Mergeți la plimbare sau faceți orice fel de activitate fizică care susține dezvoltarea funcțiilor motrice și îi ajută pe copii să se calmeze.

Creați un spațiu dedicat temelor

Nu contează dacă spațiul dedicat temelor este este la masa din living, în bucătărie sau la propriul birou, tot ceea ce contează este ca spațiul să fie liniștit și lipsit de distrageri. Pentru copiii mai mici este o idee bună ca spațiul să fie în câmpul tău vizual pentru ca să poți interveni dacă vezi că cel mic s-a plictisit.

Setează un cronometru

S-ar putea ca pentru copilul tău să fie mai ușor să se concentreze în intervale de 15 minute în locul minutelor aparent nesfârșite necesare unei teme sau unui proiect. Setează un cronometru și luați o pauză la 15-20 de minute în funcție de vârstă.

Gândește-te la un sistem de recompense

Dacă vrei o metodă care să transforme temele într-un exercițiu motivant, creează un sistem de recompense. Pot fi orice: câteva minute de joacă, o gustare delicioasă, o poveste citită pe îndelete.

Programează activități amuzante post-teme

În fiecare seară sau înainte de culcare, întreabă-l pe cel mic ce ar vrea să facă cu tine a doua zi după școală. Puteți face activități precum: a găti împreună, a merge la o plimbare în natură, a citi o poveste, copilul hotărăște. Scrie activitatea pe o tablă și transformați-o în realitate! Un reminder vizual permanent la vedere îl va ajuta pe copil să treacă mai repede prin lecții dacă știe că urmează ceva amuzant alături de tine.

Somnul este prioritar!

Dacă copilul nu se poate concentra la finalul zilei atunci când vine vorba de lecții, întreabă-te dacă este destul de odihnit. Somnul joacă un rol imens în toate aspectele vieții noastre și este esențial ca cei mici să se bucure de suficiente ore de somn în fiecare noapte.

– 3-5 ani: 10-12 ore de somn/noapte
– 7-12 ani: 10-11 ore de somn/noapte
– 12-18 ani: 8-9 ore de somn/noapte
– Implică-te și transformă temele în ceva amuzant!

Acordă-ți timp să treci prin toate temele copilului. Transformă lecțiile într-un interval dedicat învățării confortabile și stimulante – nu într-o corvoadă de care cel mic ar trebui să se teamă.

Îți recomandăm să citești și articolul: Aplicaţii şi soluţii gratuite pentru cei care lucrează, învaţă sau predau de acasă

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Florin Duțu – Chiorpangiu, lansare de carte

Joi, 28 noiembrie 2024, ora 17.00, la Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila are loc lansarea volumului de povestiri Chiorpangiu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -