duminică, noiembrie 24, 2024

Persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda „ACCIDENTUL” , depistate de poliţişti

Important de Citit

Trei persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 45.000 de lei prin înșelăciuni prin metoda ,,accidentul” au fost depistate de polițiștii din Brăila.

accidentÎn urma cercetărilor efectuate de polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul I.P.J. Brăila, la data de 6 februarie a.c., au fost identificate şi conduse la sediul poliției trei persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, bănuite de înșelăciuni prin metoda ,,accidentul”.

Una dintre persoanele în cauză este bănuită că, în perioada 8 ianuarie – 5 februarie a.c., ar fi înşelat cinci victime, cu vârste cuprinse între 73 şi 83 de ani. Aceasta le-ar fi contactat telefonic afirmând că este fiul lor care ar fi comis un accident rutier cu victime şi, pentru a scăpa de rigorile legii, ar fi trebuit să plătească despăgubiri familiilor presupusei victime.

 

O altă persoană, „avocatul din oficiu”, mergea să primească banii, iar o a treia îi transporta pe cei doi cu autoturismul.

Cele cinci victime fost înşelate cu sume cuprinse între 4.700 şi 14.000 de lei, prejudiciul total cauzat fiind de 43.300 de lei şi 600 de euro.

Două dintre persoanele în cauză au fost reţinute şi introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Brăila.

La data de 7 februarie a.c., cei doi au fost prezentaţi Judecătoriei Brăila cu propunere de arestare preventivă, instanța de judecată dispunând arestarea preventivă a unuia dintre ei și arestul la domiciliu față de celălalt.

dupa-metoda-accidentul-escrocheria-premiul-face-victime-prin-telefon

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANADĂ:

Pentru a evita să deveniţi victima unei infracţiuni de înşelăciune, având acest modus operandi intitulat generic “accidentul”, este bine să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor. Este adevărat că, din diferite motive, cum ar fi traume fizice sau emoţionale, vocea „rudei”/”fiului”/fiicei” care sună pentru a solicita sprijin vă poate părea schimbată, însă nu ezitaţi să cereţi amănunte referitoare la situaţia prezentată.

Înainte de a vă oferi ajutorul, aveţi în vedere şi următoarele aspecte:

În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări;

Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: 1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv sau 2) înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, conform reglementările în vigoare, un accident de orice fel, mai ales unul rutier grav este, de obicei, anunţat de persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru.

Chiar dacă ar putea exista alte surse, care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune.

În niciun caz nu daţi crezare imediat unor poveşti anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci VERIFICAŢI  INFORMAŢIA PRINTR-UN APEL  LA 112 SAU SESIZAŢI CEA MAI APROPIATĂ UNITATE DE POLIŢIE.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -