Poliţiştii din Brăila au reţinut un bărbat bănuit că ar fi obţinut 300.000 din practicarea prostituţiei de mai multe femei, pe teritoriul Spaniei şi Elveţiei./ În urma percheziţiei la locuinţa acestuia, au fost ridicaţi 30.000 de lei şi a fost dispus sechestru asupra unui teren şi unui autoturism.
La data de 5 martie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au efectuat o percheziţie la locuinţa unui bărbat, de 37 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de proxenetism.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 30.000 de lei, bani susceptibili a proveni din activitatea infracţională.
Din cercetări a reieşit că, cel în cauză ar fi înlesnit practicarea prostituţiei, pe teritoriul Spaniei şi Elveţiei, a trei tinere din municipiul Brăila, cu vârste cuprinse între 23 şi 35 de ani, obţinând în acest fel importante sume de bani, estimate la 300.000 de lei.
De asemenea, poliţiştii au dispus măsura sechestrului asupra unui teren din municipiul Brăila, precum şi asupra unui autoturism.
Ieri, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor, în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă.
Sursa: Poliţia Română