vineri, noiembrie 22, 2024

Aceste ponturi te pot ajuta să câștigi pariurile pe Europa League

Important de Citit

 

Europa League este competiția continentală în care echipele românești au obținut cele mai bune performanțe în ultimii 20 de ani. Dacă vei consulta ponturile la pariuri pentru Europa League de pe site-urile de specialitate, ai mari șanse să realizezi profituri considerabile. Acest lucru este posibil deoarece această competiție este deseori neglijată de anumite echipe de top din Occident.

Evaluează corect motivația echipelor

În pariuri, pe lângă forma de moment, cel mai important factor în ecuația stabilirii unui pronostic este motivația pe care o au cele două echipe angrenate într-o anumită dispută. În general, pe cât de decisiv este acest criteriu, pe atât este de greu de cuantificat.

Cu toate acestea, în fiecare ediție de Europa League există cel puțin câteva partide al cărui deznodământ este mult mai ușor de prezis.

Dacă ne uităm la echipele din Premier League (Anglia), vom observa că parcursul acestora în competiția continentală are, de cele mai multe ori, un final prematur. Popularitatea și remunerația financiară din Europa League nu se ridică la nivelul întrecerii interne, fapt pentru care marea majoritate a echipelor englezești neglijează această întrecere.

Exemplele vorbesc de la sine

fotbal

Dacă ne gândim la dubla manșă dintre Astra și West Ham, de la începutul sezonul 2015-2016, care a contat pentru turul al treilea preliminar al Europa League, vom observa exact atitudinea dezinteresată despre care vorbeam.

West Ham a folosit titularii în meciul tur, de pe teren propriu, care s-a încheiat cu scorul de 2-2, după ce Collins a fost eliminat în minutul 51, favorizând o revenire spectaculoasă a Giurgiuvenilor, care se vedeau conduși la pauză cu scorul de 2-0.

Vedetele de la West Ham nu au mai făcut deplasarea la Giurgiu pentru partida retur. Slaven Bilic a venit în România cu echipa de tineret și cu o parte dintre rezerve.

Acest tip de scenariu se repetă de câteva ori în fiecare sezon, iar pariorii care se informează în mod constant asupra ultimelor știri legate de loturile echipelor, pot realiza profituri frumoase.

Tottenham, Manchester City, Manchester United și Liverpool sunt numai câteva dintre echipele de top care au folosit rezervele sau juniorii în diverse meciuri jucate în Europa League în ultimul deceniu.

Transformă informațiile în bani

pariuri-2016

Nu numai echipele englezești au momente în care se dau la o parte din Europa League. De-a lungul unei stagiuni, există numeroase situații în care echipele nu mai au șanse reale de a se califica. Dacă urmărești cu atenție toate informațiile și monitorizezi echipele de start, care se publică cu aproximativ o oră înainte de startul partidelor, vei descoperi numeroase oportunități cu adevărat valoroase.

Toate casele de pariuri au departamente care se ocupă cu aceste date, însă, la volumul de evenimente pe care le au de acoperit pe plan mondial în fiecare zi, apar anumite scăpări sau întârzieri, care pot fi speculate de către pariorii bine-informați.

Problema comună a pariorilor și a caselor de pariuri este însă aceeași, și anume timpul. Felul în care se pot centraliza și gestiona informațiile face diferența între câștig și pierdere. După lansarea unei știri care face vorbire despre odihnirea vedetelor unei echipe într-o partidă viitoare, cotele acelui eveniment se vor mișca cu o viteză covârșitoare. Din acest motiv, numai câteva minute pot crea o discrepanță incredibilă între cotele inițiale și cele actualizate.

Disciplină

Pe lângă orice alt aspect mai mult sau mai puțin sportiv, disciplina este cheia succesului în pariuri. Acesta este inamicul numărul unu al pasionatului de jocuri de noroc. Indiferent de calitatea informațiilor obținute și de ponturile stabilite, un parior nu poate realiza profit pe termen lung dacă nu urmează o strategie într-un mod cât se poate de disciplinat.

Primul pas, este stabilirea strategie de management al banilor. Aceasta trebuie gândită bine în funcție de bugetul, timpul și nevoile fiecărui parior. Scopul principal trebuie să fie evitarea cu orice preț a falimentului și nu o variantă de îmbogățire rapidă, dar extrem de riscantă.

Până la urmă, acest domeniu este bazat pe calcularea și interpretarea riscului. De aceea, persoanele care vin din Forex sau din alte zone financiare, pot avea mare succes în pariuri, dacă respectă același set de reguli, ca și în propria industrie.

În pariuri, ca și în bursă, orice pas greșit poate produce un dezastru, dacă nu se ține cont de regulile de bun simț ale precauției.

Sunt oare făcut pentru asta?

Sute de milioane de oameni își încearcă anual norocul la pariuri. Cu toate acestea, numai un mic procent dintre aceștia reușesc să realizeze profit, după ce trag linie la sfârșitul unui an sau sezon competițional. Nu este suficient să ai inspirație, informații de calitate, cunoaștere sau bani.

Stăpânirea de sine reprezintă un capitol care poate fi ajustat, însă nu schimbat în mod radical. De aceea, persoanele care au un temperament vulcanic, au șanse minime să reușească în acest domeniu. Până în momentul în care te vei cunoaște mai bine, este recomandat să joci sume mici, care să nu te afecteze emoțional în nici un mod, chiar dacă ghinionul nu se va dezlipi de biletele tale.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Costumul popular – întâlnire cu jurnalista Maria Stanciu

Sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 11.00 brăilenii sunt invitați la Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila la întâlnirea cu...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -