luni, aprilie 29, 2024

Antologia Cenaclului Literar Alter Ego Brăila, lansare la Biblioteca Județeană

Important de Citit

25 de autori și o parte dintre creațiile lor au apărut în Antologia Cenaclului Literar Alter Ego Brăila, volum editat la Proilavia în 2023 și coordonat de Liviu Chifane.

Lansarea Antologiei are loc vineri, 12 aprilie 2024, începând cu ora 17, la sala Fănuș Neagu din cadrul Bibliotecii Județene Panait Istrati Brăila.

Volumul este în egală măsură, o invitație la lectură și un apel la apropiere față de fenomenul literar brăilean contemporan. În fiecare capitol există o amprentă literară personală, chiar dacă nivelurile stilistice și de profunzime sunt diferite, toate reflectă atmosfera de efervescență creatoare a membrilor cenaclului.

Despre Antologie vorbesc: Dragoș Adrian Neagu, directorul Bibliotecii și A. G. Secară, scriitor şi critic literar.

Moderează: Liviu Chifane, scriitor și coordonator al Cenaclului Alter Ego.

Am aflat de la Liviu Chifane că: cenaclul Alter Ego a luat ființă în toamna anului 2022, din necesitatea de a crea un club al scriitorilor brăileni care să continue tradiția cenaclurilor literare ale Brăilei și să adune cât mai mult din energiile creatoare ale orașului. Dorința inițială a fost de a oferi un mediu propice manifestării literare, deschis atât autorilor contemporani consacrați prin volume publicate, cât și celor aflați la început de drum sau în căutarea unei voci creative. Activitatea fiecărei întâlniri este rezumată într-o cronică în care sunt consemnate opiniile de lectură sau critice ale participanților, precum și recenzii ale cărților membrilor cenaclului, acestea putând fi consultate pe site-ul www.alterego.bjbraila.ro. O contribuție deosebită la înființarea și dezvoltarea cenaclului a avut directorul Bibliotecii Județene Panait Istrati Brăila, Dragoș-Adrian Neagu. Ideile sale au găsit ecou în inițiativa profesorului și scriitorului Liviu Chifane, punând astfel bazele cenaclului, pentru ca apoi activitatea să crească în amploare prin participarea unui număr considerabil de poeți, prozatori, critici literari, cititori sau persoane interesate de actul cultural în sine. După un an și jumătate de activitate, putem spune că cenaclul Alter Ego și-a atins toate obiectivele imediate: întâlniri regulate, realizarea unui site dedicat, prezența pe rețelele de socializare și publicarea unei antologii.

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -