marți, aprilie 30, 2024

Liviu Chifane, lansare la Biblioteca Județeană

Important de Citit

Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila vă invită sâmbătă, 20 aprilie 2024, începând cu ora 12.00, la evenimentul de lansare a volumului Cercuri de Liviu Chifane.

Invitați să prezinte cartea sunt scriitorul Valentin Popa și prof. Carmen Vlad; lansarea este moderată de Laura Caplea, reprezentant din partea Bibliotecii.

Vor citi fragmente din volum Isabela Pătârlăgeanu și Daria Agapie, membre în Cenaclul Dincolo de cuvinte – N. B.

 

Liviu Chifane debutează în 2014 cu romanul Copilul Deltei (ediția a II-a, 2022), apoi publică seria Eroi din întâmplare cu volumele: Ninsoare în martie (2019), Invazia gândacilor (2020), Manuscrisul misterios (2023), romanul pentru tineri și adolescenți Sparg nuci!(2022) și volumul de proză scurtă Cercuri (2024).

 

Volumul ??????? adună texte scrise în decursul a zece ani, însă esența acestuia se întinde mult mai adânc în existența mea, încă de la primele experiențe în spațiul pitoresc al Deltei Dunării – ne spune autorul. La o privire atentă, am putea accepta ideea că cercul reprezintă un tipar existențial după care se desfășoară viețile noastre. Personajele pe care le veți descoperi în carte refac aceste trasee în mod mai mult sau mai puțin conștient, luptându-se în același timp cu vicisitudinile vieții și încercând să își corecteze parcursul. Oriîncotro le duc aceste demersuri, cercul rămâne forma care le guvernează destinele.

 

Vă așteptăm la sala Fănuș Neagu, et. 3!

 

Comentarii

comentarii

- Reclame -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Reclame -

Ultimele Noutăți

Vreau să devin reporter, concurs național

Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, în colaborare cu Asociația Parteneriatul Global al Apei...
- Reclame -

Mai Multe Articole

- Reclame -